Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (05.08.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 297 din 6 mai 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 21 iulie 2021Data intrării în vigoare 21-07-2021


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioana Marilena Chiorean- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Sindicatul Medicilor PROMEDICA în Dosarul nr. 9.224/63/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.840D/2018.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 aprilie 2021, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu, şi a avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Camelia Constantin, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 6 mai 2021, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Încheierea din 6 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.224/63/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de apelantul-reclamant Sindicatul Medicilor PROMEDICA în cadrul soluţionării apelului formulat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe civile a Tribunalului Dolj prin care a fost respinsă acţiunea privind acordarea pentru membrii săi de sindicat a indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente celor două funcţii - cea de profesor universitar şi cea de medic.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate care fac trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază cu o normă întreagă, o altă funcţie au dreptul la concediu de odihnă plătit numai la unitatea în care au funcţia de bază. 5. Referitor la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 73 alin. (3) lit. p) se susţine că norma criticată este neclară, imprecisă şi neaccesibilă pentru salariaţii care au două contracte, dând posibilitatea de a fi statuate printrun act normativ inferior legii elemente esenţiale ale contractului de muncă, reglementat printr-o lege organică, cum ar fi dreptul la concediu de odihnă. Norma criticată nu respectă nici normele de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000, hotărârile Guvernului cu caracter normativ se emit numai în baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 244 din 19 aprilie 2016. Or, prin Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 se aduc restrângeri normelor legale generale în materia contractului individual de muncă, deoarece nici Codul muncii, nici vreo altă lege privind salarizarea bugetarilor nu prevede o astfel de reglementare privind înlăturarea concediului de odihnă plătit pentru cel de-al doilea contract de muncă. Dreptul la concediu de odihnă plătit nu are un caracter general, în sensul că indiferent de câtă muncă prestezi şi de câţi angajatori ai poţi beneficia doar de o singură perioadă de repaus plătită, ci, dimpotrivă, acest drept de odihnă şi plata indemnizaţiei aferente decurg din executarea fiecărui contract de muncă în parte. Astfel, fiecare angajator are obligaţia de a achita salariul şi celelalte drepturi izvorâte din contractul de muncă, cum este dreptul la concediu de odihnă.6. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie se susţine că prevederile de lege criticate creează o situaţie discriminatorie pentru cadrele didactice care lucrează cu normă parţială şi în cadrul altui angajator, faţă de alte categorii profesionale. Codul muncii a creat un regim de egalitate pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru salariaţii cumularzi. În cazul cumulului de funcţii, fiecare contract este independent de situaţia celorlalte. În condiţiile în care Codul muncii nu face nicio referire la funcţia de bază, salariaţii aflaţi în serviciul mai multor angajatori au aceleaşi drepturi şi obligaţii rezultate din fiecare contract de muncă, corespunzător timpului efectiv lucrat. Codul muncii constituie dreptul comun în materie, de la care legiuitorul poate deroga doar prin norme exprese, care să respecte principiul proporţionalităţii şi rezonabilităţii. Dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, act normativ inferior legii, adoptat anterior intrării în vigoare a Codului muncii, nu constituie norme derogatorii, ci norme contrare Codului muncii, astfel că acestea au fost abrogate tacit. În aceste condiţii, trimiterea pe care o fac dispoziţiile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010 la un text dintr-o hotărâre a Guvernului care limitează doar pentru cadrele didactice un drept recunoscut de Codul muncii pentru toate categoriile profesionale este neconstituţională, fiind discriminatorie. Se invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 6 din 25 februarie 1993 şi nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin care s-a stabilit că o diferenţă de tratament juridic pe criterii sociale sau categorii de funcţionari este discriminatorie.7. În ceea ce priveşte încălcarea art. 41 alin. (2) din Constituţie se susţine că dispoziţiile criticate care prevăd că salariaţii din învăţământ care realizează cumul de funcţii au dreptul la concediu plătit numai de la unitatea unde au funcţia de bază încalcă dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii, dreptul la concediu plătit fiind o componentă esenţială a acestuia, pentru munca prestată la al doilea angajator salariatul având un drept distinct de recuperare a capacităţii de muncă. Art. 41 alin. (2) din Constituţie prevede concediul de odihnă plătit, fără vreo limitare legată de un număr minim de zile acordate sau de angajatori. Prin dispoziţiile criticate se ajunge la eliminarea unei componente a dreptului la muncă şi a protecţiei sociale, respectiv dreptul la repaus pentru recuperarea capacităţii de muncă.8.
    Referitor la încălcarea prevederilor art. 44 din Constituţie se arată că din coroborarea dispoziţiilor Codului muncii rezultă că dreptul la concediu de odihnă are două componente care nu se pot disocia, şi anume una nepatrimonială (efectuarea concediului în sine prin suspendarea obligaţiei salariatului de a presta munca) şi una patrimonială (care acoperă drepturile cuvenite salariatului în perioada concediului de odihnă). Ambele componente constituie o garanţie conferită de Constituţie, ca drept la protecţie socială, câtă vreme art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală enumeră expres „concediul plătit“ printre măsurile de protecţie socială obligatorii. În pus, componenta patrimonială a acestui drept priveşte inclusiv proprietatea, garantată prin dispoziţiile constituţionale. Atât timp cât se recunoaşte expres plata unei indemnizaţii pentru perioada de repaus, înlăturarea plăţii contravine dreptului de proprietate, neexistând nicio justificare rezonabilă şi proporţională cu măsura luată.
    9. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că prevederile criticate nu sunt contrare art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, fiind clare şi precise, atât sub aspectul conţinutului dreptului recunoscut, cât şi al modalităţii de acordare. Textul de lege criticat recunoaşte dreptul personalului didactic de a beneficia de concediu de odihnă şi de plata indemnizaţiei aferente acestuia, iar numai în privinţa condiţiilor de acordare şi a modalităţii de calcul al indemnizaţiei face trimitere la alte acte normative, respectiv la o lege organică - Legea nr. 128/1997 în ceea ce priveşte condiţiile de acordare a concediului de odihnă şi la Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 în ceea ce priveşte modalitatea de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă. Prevederea în cuprinsul unei legi organice a împrejurării că modalitatea de calcul al unui drept recunoscut de respectiva lege urmează a fi stabilită ulterior prin normele de aplicare sau trimiterea la o anumită metodologie de calcul cuprinsă într-un act emis de Guvern, în vigoare la acel moment, nu încalcă normele de tehnică legislativă. Cât priveşte celelalte dispoziţii constituţionale invocate, consideră că nici acestea nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorulraportor, susţinerile avocatului autorului excepţiei de neconstituţionalitate prezentate în şedinţa publică din 20 aprilie 2021, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 din anexa nr. II FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE „ÎNVĂŢĂMÂNT“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu următorul cuprins: „Personalul didactic beneficiază de dreptul la concediu de odihnă, potrivit art. 103 din Legea nr. 128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, primind o indemnizaţie de concediu de odihnă calculată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare.“ La data sesizării Curţii Constituţionale, Legea-cadru nr. 284/2010 nu mai era în vigoare, aceasta fiind abrogată prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. În prezent, art. 11 din anexa nr. 1 Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ“ la Legea-cadru nr. 153/2017 are următorul conţinut: „Personalul didactic beneficiază de dreptul la concediul de odihnă, potrivit Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, primind o indemnizaţie de concediu de odihnă calculată conform prevederilor legale aplicabile personalului plătit din fonduri publice.“ Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă acordarea indemnizaţiei de concediu de odihnă aferente celor două funcţii - cea de profesor universitar şi cea de medic. Prin urmare, Curtea reţine că obiect al excepţiei îl reprezintă art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010.
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 privind principiul egalităţii în drepturi, art. 41 alin. (2) privind dreptul la concediu de odihnă plătit, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea numai prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010, aplicabile personalului didactic, deoarece prevăd că indemnizaţia de concediu de odihnă este calculată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, potrivit căreia salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază cu o normă întreagă, o altă funcţie au dreptul la concediu de odihnă plătit numai la unitatea la care au funcţia de bază. Membrii sindicatului care a invocat excepţia de neconstituţionalitate sunt încadraţi la o universitate cu contract individual de muncă cu normă întreagă şi la un spital cu contract individual de muncă cu normă redusă. Textul de lege criticat prevede că personalul didactic beneficiază de dreptul la concediu de odihnă, potrivit art. 103 din Legea nr. 128/1997, primind o indemnizaţie de concediu de odihnă calculată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992.16. Referitor la concediul de odihnă al cadrelor didactice, prevederile art. 103 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, la care fac trimitere dispoziţiile de lege criticate, au următorul conţinut: „Cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, respectiv universitare, cu o durată de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul învăţământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan naţional; b) perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administraţie sau senatul universităţii şi de sindicatele de la nivelul unităţilor şcolare sau universitare, în funcţie de interesul învăţământului şi al celui în cauză; […].“ În prezent, Legea nr. 128/1997 este abrogată prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, dispoziţiile privind concediul de odihnă al cadrelor didactice fiind preluate, în esenţă, în art. 267 şi 268 din acest ultim act normativ. De asemenea, potrivit art. 304 alin. (13) din Legea nr. 1/2011, cadrele didactice universitare beneficiază de concediul anual cu plată, în perioada vacanţelor universitare, cu o durată de cel puţin 40 de zile lucrătoare, iar în cazuri bine justificate, conducerea instituţiei de învăţământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă. Totodată, prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.559/2011 au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 13 octombrie 2011. 17. Referitor la indemnizaţia aferentă concediului de odihnă al cadrelor didactice, Curtea reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, la care fac trimitere dispoziţiile de lege criticate, „Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate“. 18. Curtea reţine că, după abrogarea dispoziţiilor de lege criticate (prin Legea-cadru nr. 153/2017), art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 a fost abrogat prin Legea nr. 31/2020 pentru abrogarea art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 271 din 1 aprilie 2020.19. Cu privire la cumulul de contracte individuale de muncă ale aceluiaşi salariat, Curtea reţine că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, „Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea“. Înainte de republicarea Codului muncii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, textul art. 35 din acesta cuprindea şi alin. (3), potrivit căruia „Salariaţii care cumulează mai multe funcţii sunt obligaţi să declare fiecărui angajator locul unde exercită funcţia pe care o consideră de bază“. Prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, art. 35 alin. (3) din Codul muncii a fost abrogat, conceptul de „funcţie de bază“ fiind eliminat din legislaţie. Însă se observă că la data intrării în vigoare a dispoziţiilor criticate din Legea-cadru nr. 284/2010, care fac trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 (care prevede că salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază, iar unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate), dispoziţiile Codului muncii referitoare la funcţia de bază erau în vigoare.20. Curtea reţine că problema de drept pe care o ridică autorul excepţiei este aceea a acordării a două indemnizaţii aferente celor două concedii de odihnă în cazul cadrelor didactice care cumulează două contracte de muncă, autorul excepţiei susţinând că este neconstituţională acordarea doar a indemnizaţiei de concediu aferente contractului de muncă cu normă întreagă, deoarece ambele contracte individuale de muncă (atât cel cu normă întreagă, cât şi cel cu normă redusă) trebuie respectate, inclusiv sub aspectul acordării concediului de odihnă. În realitate, problema de drept pe care o ridică autorul excepţiei este aceea de a stabili dacă Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 - care reglementează modalitatea de calcul al indemnizaţiei de concediu în caz de cumul de funcţii - a devenit caducă prin eliminarea conceptului de „funcţie de bază“, operată prin Legea nr. 40/2011. Însă asupra acestei probleme de drept nu se poate pronunţa Curtea Constituţională, ci doar instanţele judecătoreşti.
    21. Cu privire la concediul de odihnă, Curtea reţine că acesta este reglementat, cu titlu general, în secţiunea 1 - Concediul de odihnă anual şi alte concedii ale salariaţilor din capitolul III - Concediile al titlului III - Timpul de muncă şi timpul de odihnă din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Potrivit art. 145 alin. (1), durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Pe lângă reglementarea generală prevăzută de Codul muncii cu privire la durata minimă a concediului de odihnă anual, prin alte acte normative sunt stabilite durate speciale ale acestui concediu. Astfel, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 la care fac trimitere dispoziţiile de lege criticate stabileşte pentru cadrele didactice că durata concediului anual cu plată, în perioada vacanţelor şcolare, respectiv universitare, este de cel puţin 62 de zile, exclusiv duminicile şi sărbătorile legale. Cât priveşte indemnizaţia de concediu de odihnă, art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii prevede că: „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.“22. Pronunţându-se asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii [devenit art. 150 alin. (1) şi (2) după republicare], prin Decizia nr. 385 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 24 mai 2007, Curtea a reţinut că aceste reglementări nu reprezintă altceva decât o concretizare a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul salariaţilor la concediul de odihnă plătit, drept care, ca şi celelalte măsuri de protecţie socială a muncii, se stabileşte prin lege. Astfel, legiuitorul este îndreptăţit să stabilească modul de calcul al valorii indemnizaţiei de concediu cuvenite. În acest sens, legiuitorul a prevăzut regula potrivit căreia, în caz de cumul, salariatul beneficiază de un concediu de odihnă corespunzător doar funcţiei de bază, iar nu şi pentru funcţia cumulată. Această reglementare se aplică în mod egal tuturor salariaţilor, fără niciun fel de privilegiu şi nicio discriminare.23. Revenind la dispoziţiile criticate din Legea-cadru nr. 284/2010, care constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate în prezenta cauză, Curtea reţine că acestea prevăd că personalul didactic beneficiază de dreptul la concediu de odihnă potrivit art. 103 din Legea nr. 128/1997 şi că indemnizaţia de concediu de odihnă este calculată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, potrivit căreia se acordă doar indemnizaţia de concediu aferentă contractului de muncă cu normă întreagă.24. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) şi art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, Curtea reţine că dreptul la concediu de odihnă - ca element esenţial al contractului de muncă - este stabilit, cu titlu general, în Codul muncii şi, cu titlu special pentru cadrele didactice, în Legea nr. 128/1997 (abrogată, în prezent, prin Legea nr. 1/2011), în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţional invocate. Criticile privind modul efectiv de calcul al indemnizaţiei pentru concediul de odihnă în cazul cumulului de contracte de muncă ale personalului didactic vizează, în realitate, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 - act normativ care nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.25. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie privind principiul egalităţii în drepturi, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, contrar susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat nu instituie discriminare între cadrele didactice care lucrează cu normă parţială şi în cadrul altui angajator şi alte categorii profesionale. Textul de lege criticat face parte din anexa referitoare la personalul din învăţământ din Legea-cadru nr. 284/2010, anexă care conţine dispoziţii specifice acestuia, fără a se putea concluziona în sensul că această modalitate de reglementare ar crea discriminări faţă de altă categorie socioprofesională, astfel că textul de lege criticat nu instituie nicio discriminare pe criterii sociale. De altfel, Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, la care face referire textul de lege criticat, prevedea la art. 3 alin. (1) că toţi salariaţii din sistemul bugetar care îndeplineau prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie aveau dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. 26. Referitor la critica raportată la dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi ale art. 44 din Constituţie, nici aceasta nu este întemeiată, deoarece textul de lege criticat nu neagă dreptul la concediu de odihnă plătit - drept fundamental, ci, dimpotrivă, prevede că personalul didactic are dreptul la concediu de odihnă. Cât priveşte stabilirea modului de calcul al cuantumului indemnizaţiei aferente concediului de odihnă, în ipoteza cumulului de contracte de muncă ale personalului bugetar, acesta este atributul exclusiv al legiuitorului, neputând constitui o problemă de constituţionalitate atât timp cât legiuitorul recunoaşte dreptul la concediu de odihnă plătit.27.
    În final, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat cu valoare de principiu că „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului“ (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006) şi că „stabilirea principiilor şi a condiţiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului“ (Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 816 din 24 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 4 martie 2016).
    28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Medicilor PROMEDICA în Dosarul nr. 9.224/63/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 11 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2021.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    -----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!