Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (28.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 458 din 1 iulie 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1108 din 22 noiembrie 2021Data intrării în vigoare 22-11-2021


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Nicoleta Daniela Iliescu în Dosarul nr. 7.108/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.727D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.108/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nicoleta Daniela Iliescu într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acestea reglementează doar situaţia asistenţilor judiciari care au fost numiţi în funcţie în condiţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor doar pentru un prim şi unic mandat, fără însă a lua în calcul şi situaţia existenţei mandatelor multiple obţinute de aceeaşi persoană în aceeaşi funcţie de asistent judiciar, fără întrerupere, la acelaşi angajator (Tribunalul Bucureşti), cum este şi cazul autoarei excepţiei, care ocupă această funcţie de la data de 30 iunie 2000 şi până în prezent, respectiv 4 mandate consecutive, acumulând astfel o vechime în funcţie efectivă de peste 18 ani.6. Sunt invocate dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 303/2004, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007, şi se arată că, pe durata de funcţionare a instituţiei asistentului judiciar (de peste 18 ani), unele instanţe au interpretat dispoziţiile legale privind „vechimea efectivă în funcţie“ plecând de la efectele ei benefice sistemului de justiţie şi coroborând aceasta cu identitatea dispoziţiilor privind salarizarea asistenţilor judiciari şi a judecătorilor şi, acţionând în consecinţă, au pus în plată acest spor şi pentru asistenţii judiciari, privind aceasta ca pe o „împlinire a dreptului natural“ al sporului de fidelitate privit la modul general (Sentinţa civilă nr. 864 din 19 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1.025/117/2008, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.001/R din 16 aprilie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj).7. Autoarea excepţiei susţine că se încalcă principiul fundamental al egalităţii în drepturi, neexistând un tratament juridic echitabil şi nediscriminatoriu între asistenţii judiciari cu maximum 5 ani vechime în sistemul juridic şi asistenţii judiciari ce depăşesc această vechime, prin obţinerea mandatelor succesive multiple, obţinând o vechime în funcţie şi specialitate în magistratură, fiind necesar a se asigura acestora un tratament juridic echitabil proporţional cu situaţia distinctă referitoare la anii lucraţi efectiv în sistem, şi nu la modalitatea de numire (mandat) a fiecăruia.8.
    În opinia autoarei excepţiei, este contrar Constituţiei şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale să se creeze o discriminare între asistenţii judiciari aflaţi la primul mandat, şi cei care, prin reînvestire, ajung să fie beneficiarii mandatelor multiple. Astfel, se reglementează doar o situaţie parţială existentă în realitatea obiectivă a numirii în funcţie a asistentului judiciar, doar pentru o perioadă de 5 ani, omiţând să se legifereze sub aspect salarial posibilitatea reînvestirii aceleiaşi persoane în această funcţie, situaţie ce ar determina acumularea unei vechimi în funcţia respectivă ce depăşeşte treapta 3-5 ani. Atât timp cât niciun text legislativ nu interzice sau nu limitează exercitarea acestei funcţii pe perioada derulării unui singur mandat, cu atât mai mult o dispoziţie dintr-o lege a salarizării nu poate suprima dreptul de a exercita mai multe mandate ce dau posibilitatea beneficierii de vechimea reală în aceeaşi funcţie. Acest mecanism incorect stabilit conduce la acoperirea modalităţii stabilirii drepturilor salariale doar pentru asistenţii judiciari aflaţi la primul mandat, fără însă a legifera şi situaţia asistenţilor judiciari ce se află în derularea următoarelor mandate.
    9. Discriminarea se produce şi faţă de categoria similară, respectiv judecătorul de judecătorie, la care se raportează stabilirea drepturilor salariale ale instituţiei asistentului judiciar.10. În cazul de faţă, nu există nicio justificare ca o categorie de beneficiari ai funcţiei de asistenţi judiciari numiţi şi reînvestiţi prin mandate multiple, fără întrerupere între ele, să beneficieze de un tratament diferenţiat şi discriminatoriu, prin eludare, ca urmare a nelegiferării şi fără a exista o justificare adecvată, faţă de categoria asistenţilor judiciari beneficiari ai unui mandat unic. Singurul criteriu de asemănare îl poate constitui momentul naşterii dreptului la indemnizaţie, în speţă numirea în funcţie, iar derularea ulterioară în timp ar trebui să fie legiferată prin includerea fiecărei situaţii distincte. Astfel, Legea-cadru nr. 153/2017, prin art. 16 din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V, stabileşte fără discriminare cum se calculează indemnizaţia cuvenită, însă, fără a exista o justificare obiectivă sau rezonabilă, creează un tratament discriminatoriu prin eludarea categoriei de asistenţi judiciari ce au fost numiţi şi reînvestiţi în mod succesiv în această funcţie. Or, unde legiuitorul limitează, neacoperind legislativ o situaţie existentă în realitatea obiectivă a societăţii civile (posibilitatea exercitării funcţiei de asistent judiciar pe o perioadă mai mare de 5 ani), situaţia respectivă poate fi complinită ulterior prin interpretare sistematică.11. În final, se arată că prin calculul drepturilor salariale cuvenite, ce se raportează la indemnizaţia de încadrare aferentă anului 2022, faţă de o vechime efectivă în funcţie de 3-5 ani, şi nu de 18-20 de ani, se produce o diminuare considerabilă a drepturilor salariale cuvenite autoarei excepţiei pentru munca depusă.12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche apreciază, în esenţă, că pentru dezlegarea problemei de constituţionalitate trebuie să se aibă în vedere, mai întâi, lămurirea naturii juridice a funcţiei de asistent judiciar, respectiv a mandatului acestuia de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii. Dacă mandatul este privit în logica asemănătoare cu mandatele funcţiilor elective (membru al Parlamentului, ales local, alte formule elective prevăzute de lege, în special cele cu rang constituţional), atunci asimilarea cu funcţiile de magistrat (judecător, procuror, magistrat-asistent) sau magistrat asimilat în sensul Legii nr. 303/2004 nu se poate face, iar acele tranşe de vechime care figurează acum în lege sunt exclusiv opţiunea legiuitorului, fiind un atribut suveran al Parlamentului de a alege o astfel de soluţie normativă, fără a exista o interferenţă cu niciunul dintre textele constituţionale sau convenţionale invocate. Cu alte cuvinte, în logica de interpretare de mai sus, textul criticat nu are niciun element de neconstituţionalitate.13. Însă, într-o altă viziune asupra naturii mandatului de asistent judiciar, dar şi a funcţiei în sine de asistent judiciar, ca profesie juridică enumerată în Legea 303/2004, subiectul acordării sporului de vechime este unul legitim, aşa cum a ridicat problema autoarea excepţiei în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Nuanţa care poate determina concluzia că textul este, după caz, constituţional sau neconstituţional este dată de felul vechimii în muncă ce însoţeşte multiplele mandate de asistent judiciar, şi anume fie vechime în magistratură, aşa cum cere autoarea, caz în care textul pare să fie neconstituţional, fiind incomplet şi neclar, respectiv, dimpotrivă, vechime în muncă în sensul Codului muncii (prin aplicarea legii generale în materie), caz în care textul ar fi neconstituţional în măsura în care în forma sa actuală nu ar permite ca asistenţilor judiciari să li se plătească şi sporul de vechime în muncă în cuantumul stabilit expres de legislaţia generală a muncii şi asigurărilor sociale. Textul ar fi constituţional, în opinia instanţei de fond de drept comun, dacă reclamantei autoare a excepţiei i se pot plăti drepturile salariale cuvenite din vechimea în muncă de drept comun (cea prevăzută de legislaţia muncii) şi nu este menţinută logica unei sume fixe, fără niciun fel de alte sporuri, similar cu indemnizaţiile pentru funcţiile de demnitate publică. Normele juridice nu pot fi aplicate prin analogie acolo unde este vorba despre restrângeri sau limitări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ignorarea vechimii generale în muncă fiind o încălcare a normelor constituţionale şi convenţionale invocate de reclamantă.14. În privinţa vechimii speciale tipice pentru magistraţii de carieră, instanţa a quo apreciază că nu se pune problema unei încălcări a Constituţiei, deoarece funcţiile de magistrat sunt numai acelea enumerate limitativ de Legea nr. 303/2004, republicată, iar celelalte funcţii juridice nu pot fi asimilate sub toate aspectele celor de magistrat. Împrejurarea că la vechimea în magistratură, în cazul pensionării magistratului, se ţine cont şi de vechimea sa ca asistent judiciar sau avocat sau consilier juridic etc. nu atrage ope legis o asimilare completă, în sensul că pentru celelalte funcţii juridice să se plătească sporuri de vechime tipice pentru magistraţi, deoarece aceasta ar însemna deturnarea voinţei legiuitorului şi modificarea regimului constituţional şi legal al statutelor profesionale ale acestor profesii juridice.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 16 din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea considerentelor actului de sesizare şi a notelor scrise ale autoarei excepţiei, Curtea observă că, în realitate, sunt criticate prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a reţine ca obiect al excepţiei aceste dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.“19. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea generală a discriminării.20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 812 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 4 februarie 2021, şi Decizia nr. 889 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 17 mai 2021, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15.22. În acelaşi timp, diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).23. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenţilor judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcţie ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.25. În raport cu cele enunţate, Curtea a reţinut că, prin conţinutul lor normativ, prevederile de lege criticate nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi, prin urmare, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă.27.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicoleta Daniela Iliescu în Dosarul nr. 7.108/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi constată că prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 1 iulie 2021.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
    -----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!