Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (23.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 517 din 15 iulie 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 22 noiembrie 2021Data intrării în vigoare 22-11-2021



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Mariţiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Ferenczi în Dosarul nr. 4.190/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.232D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. Apreciază că, în realitate, autorul excepţiei critică modalitatea de interpretare şi aplicare în cauza de fond a dispoziţiilor criticate.
    CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea penală din 6 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.190/325/2018, Judecătoria Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan Ferenczi într-o cauză penală.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale întrucât nu s-a reţinut săvârşirea vreunei infracţiuni.6. Judecătoria Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reglementarea folosinţei în privinţa armelor este o măsură legală luată pentru interesul general, în scopul exercitării unui control eficient asupra armelor, cu scopul asigurării apărării publice. Măsura de confiscare a acestor bunuri de la persoane care nu (mai) îndeplinesc condiţiile legale în vederea deţinerii şi folosirii de arme este proporţională.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, cu următorul conţinut: „(1) Sunt supuse confiscării speciale: [...] f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.“11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 136 referitor la proprietate.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică. Cu acel prilej, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 112 din Codul penal reglementează măsura confiscării speciale, care, potrivit jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional, reprezintă o sancţiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranţă, care constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârşită, deţinerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârşirii unor noi infracţiuni (Decizia nr. 589 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015).13. Curtea a observat că art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal reglementează una dintre categoriile de bunuri ce sunt supuse confiscării speciale, şi anume bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală. În acest context, Curtea a reţinut că deţinerea unui bun este interzisă de lege atât în situaţia în care deţinerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop deţinerea având un caracter licit, cât şi în situaţia când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicţie legală cu caracter general.14. În cazul celei de a doua categorii de bunuri, legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective. În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. În cazul acestora din urmă, nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale. În doctrină s-a evidenţiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general.
    15. În acest context, Curtea a observat că prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie, reglementând o limitare a dreptului de proprietate, dispun în sensul că „bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“. În ceea ce priveşte confiscarea bunurilor a căror deţinere este interzisă de legea penală, Curtea a observat că această măsură este prevăzută de lege, fiind reglementată de dispoziţiile de lege criticate. Referitor la scopul urmărit prin reglementarea acestei măsuri, Curtea a reţinut că acesta este circumscris înlăturării unei stări de pericol şi preîntâmpinării săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală, astfel cum dispune art. 107 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere că interdicţia deţinerii anumitor bunuri este determinată de existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că „existenţa pericolului“ este neîndoielnică, scopul urmărit de reglementarea criticată reprezintă un scop legitim. În ceea ce priveşte existenţa raportului de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, Curtea a apreciat că trebuie stabilit dacă există un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză. Relativ la obiectul cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat că tipurile de arme şi muniţii, precum şi condiţiile în care deţinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu aceste arme şi muniţii sunt permise pe teritoriul României sunt reglementate de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, iar art. 342 din Codul penal reglementează infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor. Astfel, aceste bunuri intră în categoria celor pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare. Îndeplinirea condiţiilor impuse de lege este circumscrisă întregii perioade în care bunul se află în posesia persoanei, indiferent dacă aceasta foloseşte sau nu bunul respectiv, necesitatea îndeplinirii acestor condiţii grevându-se pe starea de pericol ce derivă din însăşi substanţa/natura acestuia. Totodată, persoanele în posesia cărora se află aceste bunuri şi în sarcina cărora intră îndeplinirea acestor condiţii nu se pot prevala de necunoaşterea legii. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că dispoziţia criticată respectă un just echilibru între interesul general şi interesul particular în cauză.16. De altfel, Curtea a reţinut că deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori ca urmare a aplicării măsurii confiscării speciale nu constituie expropriere şi nu încalcă în niciun alt mod dreptul de proprietate (a se vedea şi Decizia nr. 168 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 16 martie 2010, Decizia nr. 900 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010).17. Totodată, Curtea a observat că, în cazul pronunţării de către procuror a unei ordonanţe de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, acesta, în temeiul art. 315 alin. (2) lit. c) şi al art. 318 alin. (8) din Codul de procedură penală, va dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale. Totodată, dispoziţiile art. 549^1 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărirea penală. În acest caz, potrivit art. 549^1 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură penală, judecătorul, prin încheiere, poate admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor, aceasta fiind supusă, potrivit alin. (6), contestaţiei la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate ori, când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la completul competent potrivit legii.18. În continuare, Curtea a reţinut că, în cazul trimiterii în judecată a inculpatului, instanţa de judecată, soluţionând fondul cauzei, va pronunţa o hotărâre care, potrivit art. 401 din Codul de procedură penală, trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul. De asemenea, potrivit art. 404 alin. (4) lit. d) din acelaşi act normativ, dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă, după caz, cele hotărâte de instanţă cu privire la măsurile de siguranţă. Astfel, Curtea a observat că în toate cazurile măsura confiscării este dispusă de către instanţa de judecată, în urma judecării cauzei desfăşurate în şedinţă, oral, nemijlocit şi în contradictoriu, persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării putând fi reprezentate de avocat şi putând formula cereri, ridica excepţii şi pune concluzii cu privire la măsura confiscării.19. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Ferenczi în Dosarul nr. 4.190/325/2018 al Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2021.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Mariţiu
    -----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!