Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (23.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 473 din 8 iulie 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1113 din 23 noiembrie 2021Data intrării în vigoare 23-11-2021



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Andreea Costin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laurenţiu Modan în Dosarul nr. 33.597/3/2015/a1.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 484D/2018.2.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei note scrise, prin care arată că a mai invocat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate şi în Dosarul nr. 1.476D/2018. Prin urmare, solicită acordarea unui termen de judecată comun pentru cele două dosare şi invocă excepţia litispendenţei şi pe cea a conexităţii celor două dosare. De asemenea consideră că se impune refacerea adreselor de solicitare a punctelor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate către noii conducători ai autorităţilor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 47/1992 şi apreciază că raportul întocmit în cauză face referire la jurisprudenţa Curţii care nu este aplicabilă în cauză.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui termen comun de judecată şi a excepţiei conexităţii, având în vedere că cele două dosare la care se referă autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află în stadii procesuale diferite.5. Deliberând, Curtea respinge cererea formulată pentru aceleaşi motive invocate şi de reprezentantul Ministerului Public.6. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.244D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Răuţ în Dosarul nr. 7.788/95/2013/a8.9 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.7. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.8. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.244D/2018 la Dosarul nr. 484D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.244D/2018 la Dosarul nr. 484D/2018, care a fost primul înregistrat.
    9. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că exercitarea căii de atac împotriva soluţiei de respingere a cererii de recuzare odată cu fondul cauzei nu reprezintă un impediment din punct de vedere constituţional. Menţionează şi jurisprudenţa în materie, respectiv Decizia nr. 739 din 23 noiembrie 2017 sau Decizia nr. 82 din 27 februarie 2018, prin care Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:10. Prin Încheierea din 20 martie 2018 şi prin Decizia nr. 1.509 din 19 octombrie 2017, pronunţate în Dosarul nr. 33.597/3/2015/a1.1 şi în Dosarul nr. 7.788/95/2013/a8.9, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laurenţiu Modan şi de Vasile Răuţ în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor formulate împotriva încheierilor prin care au fost respinse cererile de recuzare formulate.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul legal criticat care condiţionează declararea recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a judecătorului de pronunţarea unei hotărâri definitive pe fondul cauzei încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.12. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă nu îndeplinesc cerinţele de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de act normativ trebuie să le îndeplinească. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative a impus cerinţa ca actele normative să fie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific, normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie şi a condiţiilor de claritate, accesibilitate şi previzibilitate prevăzute de lege. Or, textul legal criticat nu menţionează concret dacă este vorba despre hotărârea pronunţată asupra fondului sau despre hotărârea pronunţată asupra cererii de recuzare.13. Apreciază că, în cauză, calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea de recuzare curge de la comunicarea hotărârii prin care a fost respinsă cererea de recuzare şi nu de la comunicarea hotărârii asupra fondului. Termenul de 5 zile curge de la comunicarea hotărârii pronunţate asupra cererii de recuzare şi nu asupra fondului.14. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, fiind norme de procedură edictate de legiuitor în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.16. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 484D/2018, apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.“20.
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că în susţinerea acesteia au fost invocate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii. De asemenea se invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, ale art. 48 privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare şi ale art. 51 privind domeniul de aplicare din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 739 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 17 aprilie 2018, a reţinut că art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede ca regulă generală faptul că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare va putea fi atacată numai odată cu fondul cauzei, iar ca excepţie, pentru situaţia în care hotărârea ce urmează a fi pronunţată asupra cauzei este definitivă, prevede posibilitatea atacării, pe cale separată, cu recurs a încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare. Aşadar, cu recurs va fi atacată numai încheierea de respingere a cererii de recuzare, nu şi hotărârea pronunţată asupra fondului. Legiuitorul, prin această reglementare, a avut în vedere, pe de o parte, evitarea tergiversării, prin exercitarea abuzivă a unei căi de atac, şi soluţionarea cu celeritate a cauzelor, iar, pe de altă parte, asigurarea dreptului părţii la un recurs efectiv, în scopul soluţionării cauzei sale de o instanţă imparţială.22. O normă juridică nu poate fi privită în mod izolat de ansamblul reglementării din care face parte. Astfel, raţiunea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, respectiv aceea de înlăturare a posibilităţii de tergiversare a judecăţii în faza procesuală în care a fost respins incidentul procedural, subzistă şi în ipoteza tezei a doua a art. 53 alin. (1), drept care legiuitorul a stabilit că termenul de recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare să curgă de la comunicarea hotărârii pronunţate asupra fondului şi nu de la data pronunţării încheierii respective. Această concluzie rezultă inclusiv din analiza sintactică a textului legal criticat, care face referire la hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, precum şi la comunicarea acestei hotărâri.23. Prin urmare, Curtea a reţinut, referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Drept urmare, stabilirea termenului de recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, sub aspectul curgerii şi al duratei, ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere situaţia specifică a procedurii recuzării. Dispoziţiile legale sunt precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.24. În condiţiile în care reglementarea competenţei şi procedurii de judecată se află în sfera de competenţă a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său, face necesară o asemenea reglementare, nu conţine niciun aspect de neconstituţionalitate. De altfel, partea interesată are dreptul de a ataca încheierea prin care sa respins cererea de recuzare, iar faptul că exerciţiul acestui drept este corelat cu fondul cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac.25. În fine, Curtea a mai reţinut că, potrivit art. 53 alin. (3) din Codul de procedură civilă, atunci când instanţa ierarhic superioară este instanţă de apel şi constată că recuzarea a fost în mod greşit respinsă, va reface toate actele de procedură şi, dacă apreciază necesar, dovezile administrate la prima instanţă, iar în cazul în care instanţa ierarhic superioară este instanţă de recurs, încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare fiind supusă recursului, şi constată că cererea de recuzare a fost greşit respinsă, va admite recursul, va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    27. Aşadar, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a restrâns accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi nici nu a încălcat principiul egalităţii în drepturi, ci a instituit un climat de ordine indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale, care nu aduce atingere nici art. 52 din Constituţie.28. În fine, reglementarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare prin dispoziţiile legale criticate apare ca un mijloc eficient de apărare şi ca o modalitate de asigurare chiar a securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, întrucât în lipsa acesteia ar fi posibil ca o instanţă nelegal constituită să pronunţe o hotărâre dată chiar în numele legii, situaţie prin care să fie afectat chiar fundamentul statului de drept.29. Având în vedere toate acestea, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prevederilor actelor internaţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Modan şi de Vasile Răuţ în dosarele nr. 33.597/3/2015/a1.1 şi nr. 7.788/95/2013/a8.9 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2021.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Andreea Costin
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!