Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 63 din 27 septembrie 2021referitoare la interpretarea dispozitiilor art. 27 din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1115 din 23 noiembrie 2021Data intrării în vigoare 23-11-2021


    Dosar nr. 1.842/1/2021
    Gabriela Elena Bogasiu- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- preşedintele Secţiei I civile
    Marian Budă
    - preşedintele Secţiei a II-a civile
    Denisa Angelica Stănişor- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Simona Lala Cristescu- judecător la Secţia I civilă
    Lavinia Dascălu- judecător la Secţia I civilă
    Denisa Livia Băldean- judecător la Secţia I civilă
    Mihaela Tăbârcă- judecător la Secţia I civilă
    Mihaela Paraschiv- judecător la Secţia I civilă
    Rodica Zaharia- judecător la Secţia a II-a civilă
    Mirela Poliţeanu- judecător la Secţia a II-a civilă
    George Bogdan Florescu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Rodica Dorin
    - judecător la Secţia a II-a civilă
    Iulia Manuela Cîrnu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Iuliana Măiereanu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Florentina Dinu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Adina Georgeta Ponea- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Emilia Claudia Vişoiu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Cezar Hîncu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.842/1/2021, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea nu au depus puncte de vedere la raport.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a dispus, prin Încheierea din 14 aprilie 2021, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate în primă instanţă în perioada în care era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, respectiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale (prin care s-a constatat neconstituţionalitatea acestui act normativ), sunt supuse căii de atac a apelului prevăzute de respectiva ordonanţă sau căii de atac a recursului prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluţionează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituţionalitate?
    II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile8. Constituţia RomânieiArticolul 147(...) „(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.“9. Codul de procedură civilăArticolul 27Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
    10. Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 (Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020)Articolul 53(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice.(1^1) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante. (...)Articolul 55(...) (3) Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei. (...)
    11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 12 februarie 2020 (O.U.G. nr. 23/2020)Articolul IVLegea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: (...)20. La articolul 55, alineatele (3), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:(3) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanţei.(4) Calea de atac prevăzută la alin. (3) şi (3^1) suspendă executarea şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, fiind aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 50 alin. (5) şi (6).(5) În caz de admitere a recursului, respectiv a apelului, instanţa rejudecă, în toate cazurile, litigiul în fond.21. La articolul 55, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:(3^1) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1^1) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanţei.
    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept12. Prin Cererea formulată la data de 9 martie 2020 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă la data de 10 martie 2020 cu nr. 6.818/3/2020, reclamanta C.N.I. - S.A. a solicitat obligarea pârâtei N.T.I. - S.R.L. la plata sumei de 549.876,25 lei, compusă din suma de 187.258,40 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în finalizarea unor lucrări de execuţie, şi suma de 362.625,85 lei, cu titlu de daune-interese reprezentate de contravaloarea garanţiei de bună execuţie.13. În motivarea acţiunii s-a arătat că părţile au încheiat Contractul de proiectare şi execuţie nr. x din 30 mai 2017 ce vizează realizarea unui obiectiv de investiţie, în condiţiile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare. În privinţa competenţei materiale şi teritoriale, reclamanta a invocat prevederile art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016.14. Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat rezilierea aceluiaşi contract din culpa reclamantei, iar în subsidiar, din culpa ambelor părţi, precum şi obligarea reclamantei la plata sumei de 57.975,25 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, a sumei de 32.665 lei, reprezentând profitul nerealizat, şi a sumei de 20.558,26 de lei, ce constă în contravaloarea lucrărilor executate şi nedecontate.15. Prin Sentinţa civilă nr. 817 din 25 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 187.250,40 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, şi a sumei de 362.625,85 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei de bună execuţie, şi, totodată, a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; în dispozitivul sentinţei s-a menţionat că aceasta poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.16. Împotriva sentinţei primei instanţe pârâta a declarat apel prin care a solicitat admiterea căii de atac şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii reconvenţionale.17. Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac a apelului, arătând, în esenţă, că partea adversă trebuia să exercite recurs, iar nu apel, faţă de dezlegarea dată prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.18. Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei invocate şi în măsura în care se va aprecia că sentinţa trebuia atacată cu recurs, să se dispună recalificarea căii de atac exercitate ca fiind recurs.IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii19. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    20. În acest sens a subliniat că este îndeplinită cerinţa existenţei unei cauze aflate în curs de judecată, deoarece litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.21. De asemenea, a arătat că pricina să află în ultimă instanţă, întrucât Curtea de Apel Bucureşti urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016 raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă sau, după caz, conform art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.22. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a art. 27 din Codul de procedură civilă, raportat la Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât trebuie stabilită calea de atac care trebuia exercitată în cauză.23. Astfel, calificarea căii de atac exercitate în cauză are consecinţe asupra modului de soluţionare a acesteia. În măsura în care trebuia exercitată calea de atac a apelului, judecata se face cu respectarea efectului devolutiv reglementat de art. 476 din Codul de procedură civilă, urmând a se statua atât în fapt, cât şi în drept.24. În schimb, dacă trebuia exercitată calea de atac a recursului, judecata este limitată la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, urmând a se statua numai în drept.25. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acesteia printr-o altă hotărâre obligatorie.26. De asemenea, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept27. Părţile au menţionat că sunt de acord cu sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, însă nu au prezentat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept28. Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că problema de drept enunţată este susceptibilă de interpretări diferite.29. Astfel, într-o primă interpretare s-a apreciat că judecata nu se mai poate întemeia pe o dispoziţie legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii sale.30. În acest sens s-a subliniat că, deşi sentinţa atacată a fost pronunţată anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, nu poate fi ignorată noua realitate juridică determinată de pronunţarea acestei decizii.31.
    În consecinţă, nu mai pot fi aplicate prevederile art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016, iar în locul acestora pot fi aplicate cele ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020.
    32. Prin urmare, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă pot fi interpretate în sensul că, într-o cauză precum cea dedusă judecăţii, calea de atac ce trebuia fi exercitată era recursul, având în vedere că art. 55 alin. (3^1) din Legea nr. 101/2016 este neconstituţional, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său.33. Instanţa de trimitere a menţionat că dispoziţiile legale incidente în cauză ar putea fi însă interpretate şi în sensul că, într-o cauză precum cea dedusă judecăţii, calea de atac ce putea fi exercitată era apelul pentru a se asigura respectarea principiilor legalităţii şi securităţii raporturilor juridice.34. Astfel, chiar dacă s-a constatat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 23/2020, în ansamblul său, calea de atac a apelului era prevăzută de Legea nr. 101/2016 la data pronunţării sentinţei atacate.35. Cu alte cuvinte, partea nu putea exercita o altă cale de atac decât cea prevăzută de legea în vigoare la momentul introducerii acţiunii, respectiv al pronunţării sentinţei primei instanţe.36. În plus, la data pronunţării sentinţei atacate, în dispozitivul căreia se menţionează că poate fi exercitată calea de atac a apelului, nu era publicată Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, astfel încât decizia respectivă nu producea efecte juridice şi nu dobândise caracter obligatoriu la acel moment.
    VII.
    Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie37. La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel Craiova şi Oradea au transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Bacău, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor asupra acestei chestiuni.38. Din răspunsurile primite au rezultat două opinii.39. Într-o primă opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate în primă instanţă în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020 sunt supuse căii de atac a apelului (Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Cluj, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă, Curtea de Apel Oradea şi instanţele din circumscripţia sa, Tribunalul Arad şi Tribunalul Timiş - Secţia I civilă).40. În fundamentarea primei opinii s-a argumentat că deciziile Curţii Constituţionale nu retroactivează, ci produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie. Astfel, în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate anterior publicării Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale era deschisă calea de atac prevăzută de O.U.G. nr. 23/2020, întrucât acest act normativ era încă în vigoare la momentul pronunţării hotărârilor respective. O interpretare în sens contrar ar conduce la concluzia retroactivităţii efectelor deciziei Curţii Constituţionale, ceea ce ar contraveni principiului instituit de art. 147 alin. (4) din Constituţie, ajungându-se la situaţia în care o cale de atac, legală la momentul pronunţării hotărârii, să fie considerată nelegală în mod retroactiv.41. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: deciziile nr. 424/2020 din 23 septembrie 2020, nr. 103/2021 din 23 februarie 2021 şi nr. 186/2021 din 7 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă.42. Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate în primă instanţă în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020 sunt supuse căii de atac a recursului (Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal).43. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a argumentat că actul normativ constatat neconstituţional iese din fondul normativ activ. Astfel, a considera că hotărârea judecătorească este supusă în continuare căii de atac a apelului ar echivala cu aplicarea unui text de lege cuprins într-un act normativ declarat neconstituţional. Or, un act normativ poate produce efecte juridice numai dacă a fost introdus în mod valid în ordinea de drept. Ca atare, din moment ce s-a constatat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 23/2020, rezultă că acest act normativ nu a fost introdus în mod valid în ordinea de drept, astfel încât nu mai poate produce efecte juridice. În plus, art. 27 din Codul de procedură civilă pleacă de la prezumţia că legea ce reglementa calea de atac sub imperiul căreia a început procesul nu a ieşit din vigoare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, ci prin alte tehnici legislative.
    44. În sensul celei de-a doua opinii a fost identificată Încheierea definitivă din 16 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.178/83/2018.45. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări.
    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale46. Instanţa de contencios constituţional a pronunţat mai multe decizii care prezintă relevanţă în analiza sesizării de faţă.47. Astfel, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, Curtea Constituţională a reţinut că: „(...) neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte (...) art. 27 din Codul de procedură civilă este un text de principiu, care reglementează o regulă pe care legiuitorul a stabilit-o pentru desfăşurarea procesului civil, şi anume ca hotărârile să rămână supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Este evident că legiuitorul poate stabili derogări de la o asemenea regulă de procedură, cu condiţia respectării principiului neretroactivităţii legii, în sensul ca, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituţional (...)“ (paragrafele 63-64).48. Prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a reţinut că: „(...) la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de către instanţa de apel, moment prin ipoteză anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, nu exista calea de atac a recursului în configuraţia stabilită ca urmare a constatării neconstituţionalităţii pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, acest aspect, coroborat cu faptul că părţile din astfel de cauze nici nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale constatate ulterior ca neconstituţionale, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita, faţă de care decizia de admitere (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017) nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa sau inexistenţa căii de atac trebuie raportată la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. Astfel, Curtea a statuat că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituţional (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64). Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunţării şi în cauză nici nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba de un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depăşit momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv (...)“ (paragraful 90).49.
    Prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că O.U.G. nr. 23/2020 este neconstituţională, în ansamblul său.
    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie50. Prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, în forma nemodificată prin O.U.G. nr. 23/2020, a stabilit că: „Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară - secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.“X. Raportul asupra chestiunii de drept51. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie52. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    53. Prin urmare, pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;b) cauza să se soluţioneze în ultimă instanţă;c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să o soluţioneze;d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea, pe fond, a cauzei în curs de judecată;e) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.54. Verificarea admisibilităţii sesizării, din această perspectivă, relevă neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege.55. Primele trei cerinţe sunt însă întrunite.56. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, în calea de atac, titularul sesizării - Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă - urmând să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, indiferent de forma Legii nr. 101/2016 aplicabilă speţei, este definitivă.57. Procesul are ca obiect pretenţii izvorâte din executarea unui contract administrativ, fiindu-i aplicabilă Legea nr. 101/2016, în raport cu care competenţa de soluţionare în primă instanţă a revenit tribunalului - secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti. Potrivit interpretării date prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 31 iulie 2020, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, calea de atac declarată împotriva sentinţei civile pronunţate de această instanţă se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară, respectiv curtea de apel - secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti.58. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii ce formează obiectul sesizării, deoarece aceasta a fost generată de intervenţia O.U.G. nr. 23/2020, care a adus modificări Legii nr. 101/2016, aplicabile de la data publicării acestei ordonanţe în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 12 februarie 2020, şi până la publicarea la data de 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, care declară neconstituţională ordonanţa amintită.59. Chestiunea are legătură directă cu cauza, întrucât se pune problema calificării căii de atac.60.
    Este îndeplinită şi cerinţa ca, asupra respectivei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    61. În ceea ce priveşte întrunirea condiţiei de admisibilitate ce vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiect al sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se constată că, în realitate, trimiterea nu pune o problemă de interpretare sau aplicare a art. 27 din Codul de procedură civilă, ci una care priveşte efectele de ordin constituţional ale Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale.62. Astfel, în cauza dedusă judecăţii, litigiul referitor la executarea unui contract administrativ este supus normelor speciale de procedură reglementate de Legea nr. 101/2016, fiind început după intrarea în vigoare a modificărilor aduse art. 53 alin. (1^1) din Legea nr. 101/2016, prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative (Legea nr. 212/2018), care a dat aceste litigii în competenţa instanţelor civile care judecă în materie contractuală.63. Deşi în materie civilă, de regulă, calea ordinară de atac este apelul, modificările iniţiale în ceea ce priveşte jurisdicţia contractelor administrative aduse prin Legea nr. 212/2008 nu au vizat şi regimul căilor de atac, rămânând în vigoare în continuare dispoziţia care statua calea de atac a recursului, determinată de faptul că anterior aceste litigii se soluţionau în procedura contenciosului administrativ care reglementează recursul ca singura cale de atac.64. Această neconcordanţă legislativă a fost corectată odată cu adoptarea O.U.G. nr. 23/2020 în vigoare din 12 februarie 2020, prin reglementarea căii de atac a apelului exclusiv pentru litigiile date în competenţa secţiilor civile. Atât începutul procesului (9 martie 2020), cât şi data pronunţării sentinţei de fond (25 iunie 2020) se situează sub imperiul modificărilor aduse Legii nr. 101/2016 prin O.U.G. nr. 23/2020.65. Însă O.U.G. nr. 23/2020 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 7 iulie 2020, şi, ulterior, a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice la data de 13 iulie 2020, prin care se reintroduce calea de atac a apelului.66. Instanţa de trimitere întreabă care sunt efectele deciziei Curţii Constituţionale, nearătate expres de forul constituţional în conţinutul deciziei evocate anterior.
    67. Deşi problema aplicării în timp a dispoziţiilor de drept procesual referitoare la regimul căilor de atac este reglementată de art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, în cazul special în care norma procesuală este înlăturată din ordinea juridică ca urmare a declarării neconstituţionalităţii sale, Curtea Constituţională a dezvoltat o jurisprudenţă clară, explicită, neechivocă şi general obligatorie prin care a statuat că, într-o astfel de situaţie, nu sunt incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, ci chestiunea trebuie rezolvată strict prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei de neconstituţionalitate, aceasta fiind o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 - paragraful 63 şi Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 - paragraful 76). Curtea Constituţională a statuat în principiu că, într-o astfel de situaţie, atunci când este vorba de un raport juridic neepuizat, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, această din urmă teză fiind, în accepţiunea sa, singura de ordin constituţional.68. Plecând de la premisa că trimiterea nu priveşte interpretarea sau aplicarea unei norme legale, ci efectele de ordin constituţional ale Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, se constată că, tot prin raportare la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, demersul instanţei de trimitere este inadmisibil, câtă vreme se solicită instanţei supreme să se pronunţe nu asupra interpretării sau aplicării legii, ci asupra stării legii, adică a efectelor de ordin constituţional ale deciziei Curţii Constituţionale.69. Astfel, interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale date în competenţa instanţei supreme se referă la conţinutul actelor normative, iar nu la cel al deciziilor Curţii Constituţionale sau la efectele pe care acestea din urmă le produc.70. Curtea Constituţională a statuat că pronunţarea asupra efectelor deciziilor sale de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în demersul de interpretare unitară a legii, constituie o încălcare a competenţei exclusive a forului constituţional [a se vedea în acest sens Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 (punctele 4 şi 5) şi Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018 (paragraful 62)].71. În concluzie, deşi chestiunea ce constituie obiect al sesizării are directă legătură cu cauza, întrucât instanţa de trimitere este chemată să stabilească, cu titlu prealabil, care este calea de atac prevăzută de lege în cazul litigiului cu care a fost învestită, soluţionarea acestui aspect nu constituie o problemă de drept asupra căreia să se pronunţe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.72. Concluzia rămâne valabilă chiar dacă efectele Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale nu au fost precizate în mod expres în conţinutul său, revenind instanţei de trimitere misiunea de a aplica în cauza dedusă judecăţii decizia de neconstituţionalitate, conform considerentelor acesteia şi luând ca reper practica Curţii Constituţionale în materia efectelor de ordin constituţional ale declarării neconstituţionalităţii unei norme de procedură referitoare la regimul căilor de atac. Din această perspectivă sunt lămuritoare deciziile nr. 454 din 4 iulie 2018 şi nr. 874 din 18 decembrie 2018 ale Curţii Constituţionale.
    73. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 6.818/3/2020, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate în primă instanţă în perioada în care era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, respectiv anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020 a Deciziei nr. 221 din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale (prin care s-a constatat neconstituţionalitatea acestui act normativ), sunt supuse căii de atac a apelului prevăzute de respectiva ordonanţă sau căii de atac a recursului prevăzute de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în forma anterioară modificării aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluţionează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituţionalitate?Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2021.
    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    GABRIELA ELENA BOGASIU
    Magistrat-asistent,
    Cristian Balacciu
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!