Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (28.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 441 din 24 iunie 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1140 din 26 noiembrie 2021Data intrării în vigoare 26-11-2021



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru în Dosarul nr. 6.135/4/2017/**/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.675D/2018.2.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că un conflict de competenţă se soluţionează cu celeritate, iar faptul că împotriva regulatorului de competenţă nu există cale de atac nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 25 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.135/4/2017/**/a2, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Nicolai Bogdan Cihodaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale sunt neconstituţionale întrucât, prin imediata lor aplicare, neagă accesul părţilor la două grade de jurisdicţie. De asemenea, susţine că prevederile legale criticate sunt de imediată aplicare, inclusiv în procesele în curs de soluţionare şi au ca efect privarea persoanei interesate de accesul la calea de atac. În acest context, apreciază că se creează o discriminare între persoanele care nu pot ataca cu recurs hotărârile judecătoreşti pronunţate în această materie şi ceilalţi participanţi la actul de justiţie care au la dispoziţie calea de atac a recursului, deşi anterior modificărilor aduse Codului de procedură civilă exista această cale de atac.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere drepturilor şi principiilor constituţionale invocate de către autorul excepţiei, întrucât regulatorul de competenţă nu vizează realizarea sau recunoaşterea unui drept al părţilor, ci constituie un incident procedural, care are ca finalitate stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza.7. De vreme ce în cadrul acestei proceduri nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susţine că drepturile fundamentale ale părţilor în litigiu ar fi prejudiciate prin suprimarea dreptului la recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de regulator. Se mai invocă jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 381 din 26 iunie 2014.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut normativ: „Instanţa competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitivă.“12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 53 -Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, stabilind că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 381 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 21 iulie 2014, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, dar aceasta nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor. În aceste condiţii, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea judecătorească nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin aceasta instanţa nu se pronunţă asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justiţiabili.
    14. În plus, Curtea a reţinut faptul că dispoziţiile legale criticate nu vizează fondul cauzei, ci aspecte care ţin de buna administrare a procesului, iar o asemenea soluţie legislativă este de natură a conduce la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi, implicit, la respectarea cerinţei privind termenul rezonabil.15. Prin Decizia nr. 76 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, Curtea a reţinut, în privinţa unor norme de procedură, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.16. Mai mult, instanţa de contencios constituţional a stabilit în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.17. De asemenea, prin Decizia nr. 456 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013, Curtea a constatat că accesul liber la justiţie poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă, iar existenţa uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituţie şi nici de vreun tratat internaţional la care România este parte.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură civilă.
    20. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai critică, din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituţie, faptul că noul Cod de procedură civilă nu mai prevede o cale de atac în privinţa hotărârilor pronunţate în camera de consiliu.21. Cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut în mod constant că neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Astfel, nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - aşadar inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de faţă -, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008, sau Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 5 noiembrie 2010). De asemenea, în cazul aplicării în timp a normelor procesuale, Curtea Constituţională a reţinut constant că principiul aplicării imediate a normei procesuale este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta în anumite situaţii particulare. Prin urmare, principiile care guvernează aplicarea în timp a legii - aplicarea imediată a normei şi, corelativ, supravieţuirea legii vechi - sunt de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având competenţa de a da preeminenţă unuia dintre ele (Decizia nr. 856 din 17 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 22 aprilie 2020, paragraful 24, Decizia nr. 151 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 3 mai 2019, paragrafele 17 şi 18, Decizia nr. 9 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, sau Decizia nr. 141 din 15 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 13 iunie 2005).22. Totodată, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000). Respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, precitată).23. În aceste condiţii, Curtea constată că nu au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (2), ale art. 16, ale art. 21 alin. (3), ale art. 24 şi nici cele ale art. 124 alin. (2).24. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolai Bogdan Cihodaru în Dosarul nr. 6.135/4/2017/**/a2 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 iunie 2021.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!