Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (18.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 567 din 16 septembrie 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 şi prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1145 din 28 noiembrie 2021Data intrării în vigoare 28-11-2021


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbăţeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. 18^1 alin. (4) şi a celorlalte articole cuprinse în capitolul V^1 al titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 şi prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Mihai Sorin Rădulescu şi Radu-Florin Rădulescu în Dosarul nr. 5.578/2/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.756D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere deciziile nr. 597 din 15 iulie 2020 şi nr. 602 din 16 iulie 2020, prin raportare la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 666 din 16 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.578/2/2014*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 18^1 alin. (4) şi ale celorlalte articole cuprinse în capitolul V^1 al titlului VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 şi prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţia a fost ridicată de Radu-Florin Rădulescu şi Mihai Sorin Rădulescu într-o cauză civilă având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată aferent unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin cele două decizii menţionate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit un caz de ultraactivitate a legii, în sensul în care prevederile Legii nr. 247/2005 ar fi aplicabile şi după momentul în care acestea au ieşit din vigoare prin abrogare, atât în ceea ce priveşte termenul, cât şi cu privire la forma de exercitare a dreptului la despăgubire. Astfel, persoanele care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 trebuiau să se conformeze şi după intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ prevederilor cuprinse în capitolul V^1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prevederi ce au fost abrogate expres de Legea nr. 165/2013. Normele legale criticate nu întrunesc cerinţa de previzibilitate prin prisma momentului la care au primit o interpretare oficială potrivit art. 521 din Codul de procedură civilă. Se invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita, să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat. Tot astfel, principiul încrederii legitime impune ca legislaţia să fie clară, predictibilă, unitară şi coerentă. Aceste cerinţe nu sunt întrunite în speţă, întrucât, pe de o parte, cererea reclamanţilor formulată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost suspendată în baza Hotărârii-pilot pronunţate în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, iar, pe de altă parte, reclamanţii beneficiau de un titlu de despăgubire pentru care nu se împlinise termenul de opţiune la data abrogării art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, acestora, precum şi altor subiecţi de drept aflaţi în situaţii similare formându-li-se convingerea şi speranţa legitimă că le sunt aplicabile dispoziţiile legii noi, respectiv Legea nr. 165/2013, şi că nu trebuie şi nu pot urma o procedură prevăzută de o lege abrogată. Se arată că, de vreme ce, în urma adoptării Legii nr. 165/2013, nu mai pot fi acordate despăgubiri în acţiuni, este absurdă impunerea condiţiei depunerii unei opţiuni de acordare a despăgubirilor în acţiuni, potrivit legii vechi abrogate, pentru a beneficia de despăgubiri în bani potrivit legii noi, cunoscând că o astfel de modalitate de despăgubire în acţiuni nu mai poate fi realizată potrivit legii noi. Prin textele de lege criticate, interpretate oficial şi obligatoriu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este înfrânt principiul securităţii şi previzibilităţii juridice.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, arătând că aspectele invocate în motivarea excepţiei au fost menţionate de reclamanţi şi ca argumente în justificarea caracterului fondat al acţiunii.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, şi art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu următorul cuprins:– Art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013: „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.“;– Art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005: „Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea».“11. Textele de lege mai sus redate sunt criticate în interpretarea obligatorie dată acestora de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin:– Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 23 noiembrie 2016, potrivit căreia „termenul de 3 ani prevăzut de art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nu este afectat de prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII «Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv» al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012.“;
    – Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 8 decembrie 2016, conform căreia „prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V^1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri“.
    12. De asemenea, autorii excepţiei fac referire şi la celelalte articole (art. 18^2-18^9) care formează capitolul V^1 - Valorificarea titlurilor de despăgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea“ din titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar întrucât sunt invocate strict formal şi generic şi nici nu sunt formulate critici distincte faţă de acestea, nu vor fi analizate de Curtea Constituţională ca obiect de sine stătător al excepţiei de neconstituţionalitate. Simpla referire, fără o individualizare expresă, nu poate conduce la stabilirea acestor dispoziţii ca obiect al excepţiei, întrucât Curţii Constituţionale nu îi revine rolul de a califica referirile mai mult sau mai puţin exacte ca obiect al excepţiei.13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, şi în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile. Prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, se invocă şi prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din aceeaşi convenţie. Din interpretarea art. 20 din Legea fundamentală prin prisma textelor convenţionale menţionate, Curtea reţine, totodată, şi prevederile constituţionale ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru o anumită modalitate de despăgubire, este neconstituţională.15. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada regimului comunist, prevăzută în capitolul V^1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emitea o decizie reprezentând titlul de despăgubire, care se valorifica în termen de 3 ani de la data emiterii, prin preschimbarea acestuia într-un titlu de plată sau/şi într-un titlu de conversie în acţiuni la Fondul „Proprietatea“. Legea nu conţinea nicio prevedere referitoare la situaţia în care opţiunea menţionată nu a fost exprimată, astfel ca, în lipsa acesteia, valorificarea titlului de despăgubiri să se poată face în bani/acţiuni sau în ambele modalităţi. Mai mult, prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că termenul de 3 ani este de decădere, ceea ce, în cazul în care persoana îndreptăţită nu şi-a exprimat opţiunea pentru una dintre modalităţi, duce la pierderea dreptului subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire. 16. Curtea Constituţională a constatat că se ajungea astfel la situaţia în care neexercitarea unei opţiuni pentru o anumită modalitate de despăgubire, coroborată cu nereglementarea unei modalităţi de despăgubire aplicabile în lipsa exprimării vreunei opţiuni, să determine chiar pierderea dreptului subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire. Aşadar, persoana îndreptăţită nu era decăzută din dreptul de a-şi exprima o anumită opţiune, ci chiar din dreptul de a primi despăgubiri pentru imobilul preluat în mod abuziv de stat, aspect ce aduce în discuţie încălcarea art. 44 din Constituţie.
    17. Totodată, Curtea a observat că, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Legii nr. 247/2005, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire. Însă, din momentul în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emitea titlul de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie, titlul de despăgubire emis reprezintă un bun care intră în sfera de protecţie a art. 44 alin. (1) din Constituţie, conform căruia dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Curtea a constatat că textul de lege criticat consacră o soluţie legislativă care aduce atingere dreptului de proprietate privată al persoanei îndreptăţite la despăgubiri, reprezentând o ingerinţă a statului în exerciţiul acestui drept fundamental, printr-o măsură care nu este necesară pentru atingerea scopului legitim urmărit. Faptul că nu a fost reglementată o modalitate subsidiară de executare a obligaţiei în caz de neexprimare a dreptului de opţiune, faptul că durata termenului de exprimare a dreptului de opţiune nu susţine îndeplinirea corespunzătoare a scopului urmărit, că sancţiunea decăderii priveşte însuşi dreptul subiectiv la despăgubiri - în loc să privească doar dreptul de opţiune -, precum şi că se instituie o procedură de valorificare a titlului de despăgubire cu efecte negative chiar asupra dreptului persoanei îndreptăţite sunt motivele care demonstrează că textul de lege criticat rupe echilibrul care trebuie să existe între interesele concurente în cauză şi creează un avantaj disproporţionat în favoarea statului. 18. Raportat şi la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a observat că, în temeiul art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, coroborat cu intervenţiile legislative ulterioare, cetăţeanul a fost pus în faţa unei situaţii inacceptabile din punct de vedere juridic: să opteze între două modalităţi de valorificare a titlului de despăgubire, sub sancţiunea decăderii din însuşi dreptul la despăgubire, deşi una dintre modalităţile de despăgubire nu a fost nicicând actuală, nefiind utilizabilă în perioada de referinţă. S-a ajuns astfel la situaţia în care, în lipsa opţiunii între o modalitate de despăgubire existentă şi una iluzorie, să se piardă însuşi dreptul la despăgubire. De asemenea, Curtea a observat că cetăţeanul confruntat cu o asemenea ipoteză se află într-o situaţie juridică confuză, iar sancţiunea insecurităţii provocate de legiuitor se reflectă în totalitate asupra sa, ceea ce este de natură să contravină valorilor caracteristice statului de drept.19. Curtea a precizat că, în condiţiile constatării neconstituţionalităţii soluţiei legislative cuprinse în art. 18^1 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, care condiţionează însuşi dreptul la despăgubiri al deţinătorilor de titluri de despăgubire de exercitarea dreptului de opţiune pentru titluri de plată şi/sau de conversie în acţiuni, modalitatea de despăgubire pe care statul trebuie să o asigure pentru respectivele titluri de despăgubire va fi prin emiterea de titluri de plată în conformitate cu art. 41 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, Curtea a arătat că, potrivit art. 521 alin. (4) coroborat cu art. 518 din Codul de procedură civilă, Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, îşi încetează aplicabilitatea la data constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării.20. Totodată, prin Decizia nr. 602 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 9 octombrie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în interpretarea dată prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.21. Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 constituie norme tranzitorii care reglementează modalitatea de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea legilor reparatorii, în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Spre deosebire de sistemul precedent, în care despăgubirile constau esenţialmente în echivalent bănesc, prin noua lege a fost reconsiderată modalitatea de compensare a pierderii suferite de foştii proprietari, viziunea legislativă introdusă prin Legea nr. 165/2013 fiind reprezentată de acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent şi în compensarea prin puncte. Autorii excepţiei au criticat înţelesul pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept l-a dat prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, fixând sfera de aplicare a acestora şi statuând că nu pot beneficia de prevederile textului criticat persoanele îndreptăţite sau autorii acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V^1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri.22. Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea şi plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv conform Legii nr. 247/2005 presupuneau parcurgerea unei proceduri care debuta, conform art. 16 alin. (7) din titlul VII, cu emiterea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în baza unui raport de evaluare a imobilului. Potrivit art. 18 alin. (1) din titlul VII al aceleiaşi legi, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emitea, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Legea oferea şi definiţiile termenilor utilizaţi, precizând că „titlurile de plată“ sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român de a primi, în numerar, o sumă de maximum 500.000 lei, iar „titlurile de conversie“ sunt certificate emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în numele şi pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra statului român şi care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea“. Art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 cuprindea o precizare esenţială, şi anume că era necesar ca titlurile de despăgubire să fie valorificate în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea“ (care a avut loc la 25 ianuarie 2011). 23. Curtea Constituţională a avut în vedere Decizia nr. 597 din 15 iulie 2020, precitată, şi a observat că, atâta vreme cât art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 se bucura de prezumţia de constituţionalitate, era evident că art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se putea referi numai la persoanele îndreptăţite care nu şi-au pierdut dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire, respectiv cele care şi-au exercitat dreptul de opţiune. Însă, în condiţiile constatării neconstituţionalităţii art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, rezultă că nu şi-au pierdut dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire nici persoanele îndreptăţite care nu şi-au exercitat dreptul de opţiune. Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, indiferent că a exercitat sau nu dreptul de opţiune, nicio persoană îndreptăţită nu şi-a pierdut dreptul subiectiv de a obţine valorificarea titlurilor de despăgubire.
    24. Curtea a subliniat că art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 formau un corpus legislativ unitar, între acestea existând o legătură funcţională indisolubilă, dar, întrucât primul şi-a pierdut prezumţia de constituţionalitate, cel de-al doilea trebuie să acopere sfera creditorilor titulari ai unor titluri de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi care nu au optat pentru una dintre cele două modalităţi de valorificare a acestora, prin transformarea în titlu de plată şi/sau titlu de conversie în acţiuni la Fondul „Proprietatea“, care sunt, astfel, şi ei îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti. Art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se referă, în mod generic, la dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, de unde rezultă că dreptul la despăgubire se valorifică indiferent că persoanele şi-au exercitat sau nu dreptul de opţiune.25. În acest context, Curtea Constituţională a constatat că interpretarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 dată prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, devine contrară art. 15 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât afectează dreptul de proprietate privată al titularilor unui titlu de despăgubire care nu şi-au exprimat dreptul de opţiune în privinţa modalităţii de despăgubire, în condiţiile incerte de până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.26. Faţă de jurisprudenţa mai sus citată, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum şi data sesizării Curţii Constituţionale, anterioară pronunţării deciziilor menţionate, excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul prezentei cauze urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 27. Curtea reaminteşte că, astfel cum a statuat prin decizii anterioare, de exemplu, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă poate constitui motiv de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă (a se vedea şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23).28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în interpretarea dată prin Decizia nr. 31 din 17 octombrie 2016 şi prin Decizia nr. 40 din 14 noiembrie 2016, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Radu-Florin Rădulescu şi Mihai Sorin Rădulescu în Dosarul nr. 5.578/2/2014* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2021.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!