Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (25.05.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 82 din 3 martie 2022referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi ale capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din anexa nr. V "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 13 mai 2022Data intrării în vigoare 13-05-2022


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cosmin-Marian Văduva- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi ale capitolului II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ramona Doina Roventa în Dosarul nr. 595/83/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 90D/2020.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii în sensul că nu este obligatorie solicitarea avizului Consiliului Legislativ cu ocazia oricărei modificări în Parlament a proiectelor de legi, în acest sens fiind şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 521 din 30 iunie 2020, paragraful 41. Cu referire la critica raportată la art. 16, 44, 53, 61 şi 75 din Constituţie menţionează că, prin decizia citată, Curtea Constituţională a constatat conformitatea dispoziţiilor criticate şi cu aceste texte constituţionale. Prin urmare, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 5.499 din 20 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 595/83/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate art. 38 alin. (6) şi ale capitolului II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ramona Doina Roventa într-o cauză având ca obiect anulare decizie de încadrare salarială.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, sub aspect extrinsec, respectiv încălcarea art. 61 şi 75 din Constituţie, este invocată încălcarea competenţei primei Camere sesizate (Camera Deputaţilor) - care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat, cu referire la modificările adoptate după votul din plenul Camerei Deputaţilor, precum şi a principiilor constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament. Invocă, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind principiul bicameralismului, spre exemplu, Decizia nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008 sau Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Astfel, autoarea excepţiei arată că, în forma finală a legii, care a fost promulgată, specialiştii IT sunt din nou asimilaţi grefierilor, deşi în forma legii adoptată de Senat, aceştia au fost excluşi în totalitate din lege. De asemenea, autoarea excepţiei susţine şi încălcarea art. 79 din Constituţie, deoarece Consiliului Legislativ i s-a solicitat avizul pentru un proiect de lege care diferă în esenţă de formele legii adoptate de Plenul celor două Camere.6. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autoarea susţine, în esenţă, că în urma deciziei de reîncadrare, având ca temei prevederile legale criticate, salariul specialiştilor IT din sistemul judiciar a fost drastic diminuat cu aproximativ 55%-60% faţă de nivelul avut în luna decembrie 2017, spre deosebire de alţi specialişti din sistemul judiciar, precum şi faţă de alte categorii de personal plătit din fonduri publice. Astfel, în cazul specialiştilor IT, prevederile art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017 blochează în mod discriminatoriu orice altă majorare salarială ulterioară şi care se prezumă a fi acordată întregului personal din sistemul bugetar. Această prevedere, pe lângă reducerea drastică prevăzută de noua grilă de salarizare, provoacă încă o reducere majoră determinată de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. În fapt, aplicarea art. 38 alin. (6) din lege conduce la blocarea majorării salariale compensatorii de 25% prevăzute la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 pentru toate celelalte categorii profesionale. Această modificare contrazice principiile sistemului de salarizare, enunţate în secţiunea a 2-a a Legiicadru nr. 153/2017, şi anume principiul nediscriminării, principiul egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, principiul ierarhizării, pe orizontală şi pe verticală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate.7. Reducerea salariului cu aproape 60% pentru viitor şi lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente acestui procent reprezintă, indiscutabil, o ingerinţă ce a avut ca efect privarea de un „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea bunurilor.
    8. Autoarea excepţiei susţine, de asemenea, că prevederile legale criticate care determină diminuarea salariului nu respectă exigenţele art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi susţine că prevederile din cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017, prin care se stabileşte salarizarea informaticienilor din sistemul justiţiei, prin reducerea salariilor în plată ale personalului deja încadrat pe aceste funcţii, sunt neconstituţionale, impunându-se garantarea menţinerii nivelului în plată, fără a aduce atingere dreptului constituţional al legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare. Or, în cauza de faţă intervenţia asupra nivelului salarial în plată stabilit tot prin lege adoptată de Parlament aduce atingere art. 53 din Constituţie, deoarece măsura este discriminatorie şi are caracter definitiv.9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal arată că prevederile criticate sunt constituţionale.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile capitolului II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“, precum şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prevederile capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, iar cele ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au următorul cuprins: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“
    14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului şi art. 79 privind Consiliul Legislativ.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 521 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 946 din 15 octombrie 2020, s-a mai pronunţat cu privire la critici identice cu cele formulate în prezenta cauză. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea, în paragrafele 40 şi 41 ale Deciziei nr. 521 din 30 iunie 2020, a reţinut că, urmând procedura parlamentară, propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 23 mai 2017, şi de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 7 iunie 2017. Deşi există unele diferenţe între formele analizate de Senat şi, respectiv, de Camera Deputaţilor, nu se poate afirma că ar exista deosebiri majore de conţinut juridic între acestea şi nicio configuraţie semnificativ diferită între forma adoptată de Senat şi cea adoptată de Camera Deputaţilor. În plus, obiectul de reglementare al propunerii legislative supuse dezbaterii în Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, este acelaşi cu cel al legii adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, respectiv salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În concluzie, ţinând cont de faptul că forma adoptată de Camera Deputaţilor nu modifică substanţial obiectul de reglementare, scopul urmărit de legiuitor sau configuraţia propunerii legislative, Curtea a constatat că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 61 şi 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale anterior amintită.16. În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea art. 79 din Constituţie, Curtea a statuat că nu există obligaţia de a se solicita avizarea din partea Consiliului Legislativ ori de câte ori proiectul de lege/propunerea legislativă suferă diverse modificări în Camera de reflecţie sau în cea decizională. Astfel, art. 98 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor [devenit art. 99 alin. (7) după republicarea dispusă în temeiul art. II din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 59/2021 privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 29 iunie 2021], art. 116 din Regulamentul Senatului [devenit art. 118 după republicarea dispusă în temeiul art. II din Hotărârea Senatului nr. 44/2021 pentru completarea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 12 aprilie 2021] sau art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ prevăd competenţa Consiliului Legislativ de a aviza, la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, amendamente supuse dezbaterii comisiei şi proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisie după adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului. Însă ţine de opţiunea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond să formuleze o asemenea cerere, legea sau regulamentul parlamentar nefiind imperative.17. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, în paragraful 20 al deciziei menţionate, cu referire la invocarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi. În plus, opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora „Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT“ (a se vedea paragraful 21 al Deciziei nr. 521 din 30 iunie 2020). Acceptarea criticilor de neconstituţionalitate formulate ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare, iar neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate (a se vedea paragraful 22 al deciziei).18. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea a precizat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului plătit din fonduri publice nu pune în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, în scopul eliminării disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.19. În paragraful 25 al Deciziei nr. 521 din 30 iunie 2020, Curtea a arătat că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
    20. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, Curtea a reţinut că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează consecinţele aplicării concomitente a prevederilor de lege şi a altor prevederi legale cu incidenţă în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, începând cu 1 ianuarie 2018, precum: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a prevăzut transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, potrivit căruia „Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017.“ (a se vedea paragraful 28 al Deciziei nr. 521 din 30 iunie 2020).21. În continuare, Curtea a reamintit că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi sau texte legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex care, în mod necesar, presupune în timp o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. Astfel, în fapt, în aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost adoptate art. II din Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017.22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa mai sus invocată, atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 521 din 30 iunie 2020 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel încât Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) şi ale capitolului II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ramona Doina Roventa în Dosarul nr. 595/83/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (6) şi ale capitolului II „Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor“ din anexa nr. V „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională“ la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2022.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cosmin-Marian Văduva
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!