Structură Act

    Forma la zi
    Pret: 13,00 RON cu TVA

    Doriţi o formă actualizată, la zi (06.06.2023), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
    DECIZIA nr. 32 din 24 aprilie 2023referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 94 şi art. 466 din Codul de procedură civilă şi art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 "Procedura pentru soluţionarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul SAL-FIN" la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN), cu modificările şi completările ulterioare
    EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 25 mai 2023Data intrării în vigoare 25-05-2023


    Dosar nr. 330/1/2023
    Gabriela Elena Bogasiu- vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Laura-Mihaela Ivanovici- preşedintele Secţiei I civile
    Marian Budă
    		- preşedintele Secţiei a II-a civile
    Mariana Constantinescu- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Adina Georgeta Ponea- judecător la Secţia I civilă
    Eugenia Puşcaşiu- judecător la Secţia I civilă
    Diana Florea Burgazli- judecător la Secţia I civilă
    Irina Alexandra Boldea- judecător la Secţia I civilă
    Valentin Mitea- judecător la Secţia I civilă
    Carmen Sandu-Necula- judecător la Secţia a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ianina Blandiana Grădinaru- judecător la Secţia a II-a civilă
    Carmen Trănica Teau
    		- judecător la Secţia a II-a civilă
    Mirela Poliţeanu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Carmen Mihaela Voinescu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Andreea Marchidan- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Doina Vişan- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Luiza Maria Păun- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Carmen Maria Ilie- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 330/1/2023, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8.931/196/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere de către părţi.6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării7. Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 26 ianuarie 2023, în Dosarul nr. 8.931/196/2021, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 94 şi 466 din Codul de procedură civilă şi art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 „Procedura pentru soluţionarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul SAL-FIN“ la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN), cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile pronunţate de judecătorie, prin care se soluţionează o cerere privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, sunt sau nu supuse căii de atac a apelului.
    II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie8. Codul de procedură civilă:Articolul 94Judecătoriile judecă:1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competenţa instanţelor judecătoreşti; c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;d) cererile de evacuare;e)
     cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;    f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;g) cererile posesorii;h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;i) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;j^1) cererile în materie de moştenire, indiferent de valoare;
    j^2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare;j^3) cererile în materia fondului funciar, cu excepţia celor date prin lege specială în competenţa altor instanţe;k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;     2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;3. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
    Articolul 466(1) Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.(2) Sunt supuse apelului şi hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivit legii, instanţa nu putea să judece decât în primă instanţă.(3) Hotărârile date în ultimă instanţă rămân neapelabile, chiar dacă în hotărâre s-a arătat că au fost pronunţate în primă instanţă.(4) Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.    9. Anexa nr. 2 „Procedura pentru soluţionarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul SAL-FIN“ la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN), cu modificările şi completările ulterioare (anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016):Articolul 9 Hotărârea conciliatorului(1) Procedura soluţionării alternative a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul SAL-FIN ia sfârşit prin pronunţarea unei hotărâri de impunere.(2) Dacă părţile nu au convenit altfel, conciliatorul trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a primit dosarul complet al reclamaţiei.(3) Părţile pot propune în scris prelungirea termenului, cu acordul conciliatorului şi informarea Secretariatului tehnic.(4) Pentru motive temeinice, termenul poate fi prelungit cu cel mult 45 de zile.(5) Conciliatorul soluţionează litigiul în temeiul normelor de drept aplicabile, ţinând seama, atunci când este cazul, şi de uzanţele comerciale.(6) Hotărârea se redactează în scris şi trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:a)
     elementele de identificare ale conciliatorului (numele, prenumele, numărul de înregistrare din Registrul conciliatorilor, datele de contact), locul şi data pronunţării hotărârii;    b) numele părţilor, domiciliul sau sediul, elementele lor de identificare şi numele reprezentanţilor părţilor, după caz, şi calitatea acestora;c) menţionarea acordului părţilor privind caracterul obligatoriu al soluţiei;d) obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor şi probele administrate;e) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază hotărârea;f) calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia;g) semnătura conciliatorului.
    (7) Erorile materiale sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice erori materiale din textul hotărârii pot fi îndreptate din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, formulată în 15 zile calendaristice de la primirea respectivei hotărâri.(8) Conciliatorul se pronunţă de îndată asupra cererii prin încheiere, care se anexează hotărârii.(9) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile calendaristice de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării. Aceasta poate fi atacată la instanţa de judecată competentă, în termen de 15 zile de la comunicare.(10) Hotărârile care nu sunt atacate în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării constituie de drept titlu executoriu.(11) Hotărârile conciliatorilor sau extrase din acestea pot fi publicate în informări sau în rapoartele anuale, cu respectarea strictă a legislaţiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal, în special atunci când se referă la probleme semnificative care apar frecvent şi duc la litigiu între consumatori şi comercianţi.
    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept10. Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 28 iunie 2021 cu nr. 8.931/196/2021, reclamanta societate de asigurare a solicitat anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN în soluţionarea Cererii înregistrate la 10 martie 2021, astfel cum a fost lămurită prin Hotărârea de îndreptare a erorii materiale din 14 iunie 2021, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.11. Prin Sentinţa civilă nr. 4.072 din 1 iulie 2022, Judecătoria Brăila a admis Cererea şi a dispus anularea Hotărârii privind soluţionarea Cererii din 10 martie 2021 emise de SAL-FIN la 9 iunie 2021, astfel cum aceasta a fost lămurită prin Hotărârea de îndreptare a erorii materiale din 14 iunie 2021, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 6.180,20 lei, reprezentând diferenţă de despăgubire pentru lipsa de folosinţă a unui vehicul, şi la plata penalităţilor de întârziere.12. Instanţa a reţinut că la data de 16 noiembrie 2020 a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat vehiculul aparţinând pârâtului, ce a fost avariat de asiguratul reclamantei, în baza poliţei RCA fiind deschis dosarul de daună. În urma completării formularului de constatare amiabilă, a rezultat culpa asiguratului reclamantei în producerea evenimentului.13. Apreciind că suma achitată de asigurător nu reflectă contravaloarea despăgubirii datorate, consumatorul a solicitat Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN) achitarea diferenţei de despăgubire şi plata penalităţilor de întârziere aferente.14. Prin hotărârea pronunţată în dosarul de conciliere, SAL-FIN a admis în parte solicitarea consumatorului de plată a sumei de 6.180,20 lei, reprezentând diferenţă de despăgubire pentru închirierea auto. De asemenea, a fost admisă în parte cererea de obligare a asigurătorului la plata unor penalităţi, pentru perioada cuprinsă între 4 martie 2021 şi data plăţii.
    15. Judecătoria a constatat că, pe calea acestui demers juridic, societatea de asigurare solicită anularea hotărârii SAL-FIN în privinţa obligaţiei de plată a sumei de 6.180,20 lei, reprezentând diferenţă de despăgubire pentru lipsa de folosinţă, şi a penalităţilor de întârziere. 16. Instanţa a arătat că preţul solicitat de pârât este unul disproporţionat şi în contradicţie cu dispoziţiile legale care prevăd condiţiile pentru repararea prejudiciilor reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat, iar persoanele prejudiciate prin lipsa de folosinţă trebuie să îşi formuleze cererile pe baza documentelor justificative, însă cu respectarea prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 132/2017), şi conform principiilor impuse de buna-credinţă.17. Totodată, instanţa a constatat că suma acordată de reclamantă acoperă prejudiciul efectiv suferit de pârât şi reprezintă lipsa de folosinţă a vehiculului avariat, fiind o despăgubire justă şi echitabilă. S-a reţinut şi că reclamanta nu datorează penalităţi de întârziere, întrucât nu a diminuat în mod nejustificat despăgubirea datorată.18. Pârâtul a declarat apel, solicitând, în principal, anularea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, conform dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, şi, în subsidiar, admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei formulate împotriva hotărârii SAL-FIN, ca nefondată.19. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, arătând că, în esenţă, inadmisibilitatea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de judecătorie, în ipoteza în care judecătoria soluţionează o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate de un organ cu activitate jurisdicţională, derivă din dispoziţiile art. 466 coroborate cu cele ale art. 94 din Codul de procedură civilă. 20. De asemenea din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 rezultă că hotărârea emisă de SAL-FIN poate fi atacată la instanţa competentă. Ca atare, Judecătoria Brăila nu a soluţionat cauza în primă instanţă, în temeiul competenţei materiale conferite de art. 94 pct. 1 din Codul de procedură civilă, ci a soluţionat o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunţate de un organ cu activitate jurisdicţională.21. În aceste condiţii, calea de atac a apelului apare ca fiind inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc expres faptul că apelul nu poate avea ca obiect decât o hotărâre pronunţată în primă instanţă, iar nu o hotărâre pronunţată într-o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicţională.
    22. La termenul de judecată din 11 ianuarie 2023, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării chestiunii de drept în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac.    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii23. Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că: a) este îndeplinită condiţia existenţei unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, în condiţiile în care cauza de faţă se află în faza apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Brăila, decizia ce urmează a fi pronunţată fiind definitivă;b) cauza se află în competenţa legală a unui complet al Tribunalului Brăila, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;c) cât priveşte cerinţa ivirii unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, tribunalul a constatat că modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, rezolvarea raportului de drept dedus judecăţii. În cauză, deşi sesizarea pune în discuţie chestiuni de drept constând în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului, consecinţele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află;d) instanţa de trimitere a învederat că este îndeplinită, de asemenea, şi condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu fi făcut obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept24. Apelantul-pârât a arătat că nici prevederile art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, nici prevederile art. 94 alin. (2) şi art. 95 din Codul de procedură civilă nu stipulează faptul că hotărârile pronunţate de judecătorii sunt definitive.25. Atât timp cât legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu poate distinge, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, astfel că nu se poate nega dreptul la o cale efectivă de atac, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nici nu a prevăzut faptul că situaţia dedusă judecăţii ar fi o excepţie de la regulile procedurale de drept comun.26. În speţă, doar o verificare efectivă a legalităţii hotărârii pronunţate de o instanţă inferioară în grad poate îndrepta neregularităţile procedurale sau nelegalităţile evidente.27. Ca atare, apelantul-pârât a apreciat că legiuitorul a prevăzut şi garantat dreptul la o cale de atac efectivă şi eficientă împotriva hotărârilor pronunţate de judecătoriile sesizate potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016.28. Intimata-reclamantă a apreciat că nu sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării impuse de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât problema de drept trebuie să ţină de soluţionarea pe fond a cauzei, adică să vizeze o normă de drept substanţial.
    29. Or, în speţă, chestiunea de drept pusă în discuţie nu este una de drept material, ci una de drept procesual, câtă vreme aceasta vizează (in)admisibilitatea promovării căii de atac a apelului.30. Prin urmare, intimata-reclamantă a susţinut că nu poate fi uzitat instrumentul procesual reglementat de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate sub aspectul naturii normei de drept ce se doreşte a fi clarificată.31. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nu au fost depuse puncte de vedere de către părţi.    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept32. Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că nu are un punct de vedere unitar referitor la problema care trebuie lămurită, şi anume dacă hotărârea pronunţată de judecătorie, prin care s-a soluţionat cererea privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, este sau nu supusă căii de atac a apelului. Cu alte cuvinte, prin hotărârea pronunţată, judecătoria soluţionează cauza în primă instanţă, aceasta fiind susceptibilă de apel, potrivit prevederilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată soluţionează o cale de atac împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicţională, aceasta nefiind susceptibilă de apel, potrivit art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 33. S-a învederat că, în practica judiciară a Tribunalului Brăila, alte complete de judecată au soluţionat căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii fără a se pune în discuţia părţilor şi a se pronunţa cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului.VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie34. Potrivit răspunsurilor transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-o opinie majoritară, s-a apreciat că hotărârile pronunţate de judecătorie prin care se soluţionează o cerere privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN, în temeiul art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, sunt supuse căii de atac a apelului.35. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că regula generală este impusă de dispoziţiile art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stipulează că „Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel“. Astfel, derogarea de la calea de atac a apelului trebuie să fie prevăzută în mod expres prin alte dispoziţii legale, iar nu dedusă din alte reglementări ale legiuitorului sau ale unui organ administrativ care nu stipulează cu privire la calea de atac aferentă. În acest sens s-a constatat că prin art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 nu s-a stipulat că hotărârea instanţei competente nu este supusă ulterior căii de atac a apelului. Totodată, în raport cu prevederile art. 94 pct. 2 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu se poate reţine că judecătoria soluţionează în ultimă instanţă [pentru a fi aplicabile prevederile art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă], întrucât litigiul nu priveşte hotărârea unei autorităţi a administraţiei publice cu activitate jurisdicţională sau a altor organe cu astfel de activitate, în condiţiile în care procedura în discuţie nu este bazată pe principiile contradictorialităţii şi asigurării dreptului la apărare, nefiind nici adoptată prin lege organică. Conform art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), jurisdicţia administrativă specială reprezintă „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale“.36. A fost identificată practică judiciară în acest sens la următoarele instanţe, cu menţiunea că nu s-a făcut o analiză a chestiunii de drept, ci rezultă doar implicit, din faptul că în dispozitivul sentinţelor a fost trecută menţiunea „cu apel“, iar prin deciziile înaintate s-au soluţionat cauzele în calea de atac a apelului: Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Suceava - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Turda, Judecătoria Cluj-Napoca, Tribunalul Specializat Cluj, Judecătoria Constanţa, Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Tribunalul Bacău - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Bihor - Secţia a II-a civilă, Judecătoria Buftea - Secţia civilă, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, Judecătoria Cornetu, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă (în regulator de competenţă), Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.37. În acelaşi sens au fost exprimate puncte de vedere teoretice de judecătorii de la: Judecătoria Suceava, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Darabani, Tribunalul Covasna, Judecătoria Tulcea, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Bihor, Judecătoria Oraviţa, Tribunalul Caraş-Severin, opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi judecătoriile arondate, opinia majoritară la Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Bolintin-Vale, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov şi judecătoriile arondate, Tribunalul Teleorman - Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vaslui şi judecătoriile arondate, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, opinia majoritară a judecătorilor de la Tribunalul Galaţi.38. Într-o altă opinie, minoritară, s-a apreciat că hotărârile pronunţate de judecătorie, prin care se soluţionează o cerere privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, nu sunt supuse căii de atac a apelului.39. În sprijinul acestei opinii s-a susţinut că din nicio dispoziţie legală comunitară şi nici din legislaţia naţională de transpunere nu rezultă că ar exista obligativitatea unei proceduri judiciare care să implice două căi de atac ierarhizate. Având în vedere această împrejurare, precum şi modalitatea de interpretare coroborată a prevederilor art. 94 pct. 2 cu art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, s-a considerat că tribunalele judecă apelurile declarate doar împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de către judecătorii, astfel că, atât timp cât pentru soluţiile judecătoriei pronunţate în ultimă instanţă în materia ce interesează prezenta sesizare legea specială nu prevede o cale de atac suplimentară, rezultă că această cale de atac împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în ultimă instanţă este suprimată. Prin urmare, în măsura în care părţile deferă litigiul lor spre soluţionare - în primă instanţă - organismului de soluţionare alternativă SAL-FIN, există o singură cale de atac împotriva acestui act jurisdicţional, cea prevăzută de art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016.40.
     Cu titlu de practică judiciară în acest sens a fost identificată o singură decizie pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, prin care a fost respins apelul ca inadmisibil.    41. Puncte de vedere teoretice în sensul acestei opinii au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Arad - Secţia a II-a civilă şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă.42. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie43. Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate şi nici decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită.IX. Raportul asupra chestiunii de drept44. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    X. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieAsupra admisibilităţii sesizării45. Analizând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, se reţine că sesizarea nu este admisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.46. Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, au fost decelate, pe cale jurisprudenţială, următoarele condiţii de admisibilitate ce este necesar a fi îndeplinite cumulativ: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; (ii) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; (iii) instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; (iv) ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; (v) chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; (vi) asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.47. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Tribunalului Brăila, care este învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea apelului exercitat împotriva unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Brăila, iar hotărârea ce urmează a fi pronunţată este definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.48. În ceea ce priveşte condiţia referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite şi de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se identifică o serie de neregularităţi de natură a contura concluzia neîndeplinirii acesteia din mai multe perspective.49. Astfel, deşi noţiunea de „chestiune de drept“ nu este definită de legiuitor, aceasta presupune în mod necesar o problemă de drept reală şi veritabilă, în sensul că „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară“ şi să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare“ (Decizia nr. 16 din 23 mai 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46).
    50. Totodată, s-a statuat constant în jurisprudenţa instanţei supreme că este necesar ca sesizarea să vizeze „o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37).51. În aceeaşi ordine de idei, s-a mai reţinut de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la dificultatea chestiunii de drept supuse dezlegării, că „o problemă poate să fie nouă şi totuşi să nu reclame intervenţia curţii supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanţă juridică“, precum şi că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept nu-l scuteşte pe judecătorul fondului de obligaţia sa de a judeca“, concluzionându-se că „rămâne atributul exclusiv al instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative“ (Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, paragrafele 26 şi 27; Decizia nr. 44 din 11 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iunie 2018, paragraful 56; Decizia nr. 11 din 11 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 28 mai 2019, paragraful 45; Decizia nr. 24 din 2 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 25 iunie 2020, paragraful 67). 52. Prin urmare, obiectul procedurii este reprezentat de o normă de drept incompletă sau neclară, un text de lege care, pe baza interpretării printr-o argumentaţie juridică adecvată, consistentă, poate primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice şi poate determina, în final, o jurisprudenţă neunitară (Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2023, paragraful 61).53. Relevante devin, sub acest aspect, circumstanţele care au justificat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu problema de drept semnalată.54. Astfel, în faţa completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului a fost invocată excepţia inadmisibilităţii căii de atac, pentru a cărei soluţionare s-a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, sub aspectul lămuririi dacă, în interpretarea art. 94 şi 466 din Codul de procedură civilă şi a art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, hotărârile pronunţate de judecătorie prin care se soluţionează o cerere privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN sunt sau nu supuse căii de atac a apelului.55. Circumstanţele factuale ale cauzei sunt caracterizate prin faptul că, în acest litigiu, reclamanta societate de asigurare, în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea hotărârii SAL-FIN prin care, în dosarul de conciliere, SAL-FIN a admis în parte solicitarea consumatorului de plată a unei sume de bani reprezentând diferenţă de despăgubire şi penalităţi. 56. În cuprinsul încheierii de sesizare, referitor la existenţa unei veritabile chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, instanţa de trimitere arată că „modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii“ şi că „deşi sesizarea pune în discuţie chestiuni de drept constând în interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului, consecinţele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află“.
    57. Aşadar, declanşarea, de către instanţa de trimitere, a mecanismului judiciar de unificare a practicii judiciare vizează o problemă de drept procesual, tribunalul învestit cu soluţionarea căii de atac a apelului apreciind că lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale procedurale în legătură cu exercitarea căii de atac a apelului, precum şi consecinţele pe care le implică rezolvarea problemei de drept sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află. 58. Împrejurarea că este vorba despre un aspect de drept procesual ce se supune analizei este irelevantă din punctul de vedere al admisibilităţii sesizării, câtă vreme, în jurisprudenţa circumscrisă acestei instituţii juridice a hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în mod constant, că obiectul sesizării îl poate reprezenta atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procesual dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea normei de drept are aptitudinea de a determina, de a influenţa soluţionarea raportului de drept dedus judecăţii (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 36 din 4 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 24 iunie 2020).59. Or, raportat la situaţia în cauză, apare necesar ca de lămurirea modului de interpretare a dispoziţiilor legale menţionate, respectiv art. 94 şi 466 din Codul de procedură civilă şi art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, să depindă soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii apelului, excepţie asupra căreia instanţa de apel este chemată să se pronunţe prioritar analizei pe fond a căii de atac şi de a cărei rezolvare depinde soluţionarea apelului aflat pe rolul instanţei de trimitere.60. Pe de altă parte însă, în punctul de vedere exprimat cu privire la chestiunea de drept a cărei lămurire o solicită, titularul sesizării precizează următoarele: „Completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei nu are un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept sesizată. (...) problema care trebuie lămurită este dacă hotărârea pronunţată de judecătorie prin care s-a soluţionat cererea privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN, potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, este sau nu supusă căii de atac a apelului. Cu alte cuvinte, prin hotărârea pronunţată, judecătoria soluţionează cauza în primă instanţă, aceasta fiind susceptibilă de apel, potrivit prevederilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă sau, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată soluţionează o cale de atac împotriva hotărârii unui organ cu activitate jurisdicţională, aceasta nefiind susceptibilă de apel, potrivit art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă.“ 61. În acest context, modalitatea în care a fost formulată sesizarea nu se circumscrie exigenţelor avute în vedere de legiuitor atunci când, reglementând sediul materiei acestui mecanism de unificare, a prevăzut faptul că prima analiză a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate trebuie realizată chiar de titularul sesizării. Acesta va putea solicita instanţei supreme pronunţarea unei hotărâri prealabile doar dacă va argumenta îndeplinirea fiecăreia dintre condiţiile enunţate la art. 519 din Codul de procedură civilă.62. Potrivit art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit art. 519 şi punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. Altfel spus, revine instanţei de trimitere obligaţia identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, a aspectelor care conferă dificultatea sau caracterul dihotomic, antagonic al interpretării normei de drept, precum şi modul diferit în care aceasta poate fi interpretată.63.
     Aceasta presupune ca punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere să aibă o anumită complexitate, să fie astfel conceput încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată. Astfel, s-a reţinut „că din încheierea de sesizare a instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile trebuie să rezulte dificultatea chestiunii de drept ce se cere a fi lămurită, inclusiv prin prezentarea interpretărilor diferite pe care aceasta le poate suscita şi a obstacolelor care au împiedicat completul de judecată ca, în îndeplinirea obligaţiei instanţelor judecătoreşti de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, să decidă asupra interpretării corecte“ (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50).     64. Or, din conţinutul încheierii de sesizare din prezenta cauză rezultă neîndoielnic caracterul deficitar al acesteia, deoarece cuprinde o expunere sumară a dispoziţiilor legale pe care instanţa de trimitere le apreciază ca fiind incidente şi o prezentare neargumentată a problematicii puse în discuţie, fiind dificil de identificat raţiunile care l-au determinat pe titularul sesizării să aprecieze că este necesară intervenţia instanţei supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, altele decât acelea că în cadrul completului de judecată nu există un punct de vedere unitar referitor la chestiunea admisibilităţii căii de atac ce face obiectul cauzei. Dar, cu atât mai mult într-o asemenea situaţie, s-ar fi impus prezentarea opiniilor divergente ale membrilor completului şi a considerentelor care le susţin.65. În concret, se observă că sesizarea are ca scop identificarea normei de drept procesual aplicabile în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului, urmărindu-se a se determina dacă în privinţa acţiunii în anularea hotărârii SAL-FIN este admisibilă calea de atac a apelului, conform prevederilor art. 94 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 466 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau sunt incidente dispoziţiile art. 94 pct. 2 prin raportare la cele ale art. 466 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează inadmisibilitatea atacării cu apel a hotărârilor pronunţate de judecătorie în calea de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate.66. Ignorând dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, ce reglementează condiţiile în care se poate solicita intervenţia instanţei supreme prin intermediul mecanismului hotărârii prealabile, instanţa de trimitere constată, în mod eronat, că se află în faţa unei chestiuni de drept reale şi veritabile atunci când, învestită fiind cu soluţionarea unei cauze, are de stabilit cadrul legal aplicabil. Or, identificarea normei legale sub aspectul competenţei şi clarificarea cadrului procesual nu pot fi cerute instanţei supreme, aceste aspecte constituind nu doar atributul exclusiv, dar şi obligaţia instanţei de trimitere atunci când formulează sesizarea.67. În acest sens se impune a preciza că, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că: „Rolul completului de judecată care iniţiază sesizarea este acela de a arăta, sigur şi categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluţionarea pe fond a cauzei, dar şi de a evidenţia argumentele care susţin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi a dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare, demonstrând în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).68. Totodată, în încheierea de sesizare nu se regăseşte niciun raţionament juridic care să conducă la concluzia că este vorba de identificarea unor texte de lege lacunare ori controversate şi care să necesite o rezolvare de principiu, în scopul împiedicării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare în materie. 69. Sub acest ultim aspect, titularul sesizării arată că în practica judiciară a instanţei din care face parte, alte completuri de judecată au soluţionat cauze similare fără a pune în discuţia părţilor şi a se pronunţa cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a apelului, ceea ce denotă faptul că în acest tip de litigii nu s-a apreciat necesară abordarea acestui aspect de procedură.
    70. Se observă că în acelaşi sens este şi practica judiciară transmisă de instanţele naţionale, astfel cum rezultă din expunerea de la capitolul VII din prezenta decizie, potrivit căreia instanţele care au soluţionat astfel de cauze nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică, nefiind invocată, din oficiu sau de către părţi, inadmisibilitatea căii de atac a apelului.71. S-a conturat astfel o opinie cvasiunanimă a instanţelor judecătoreşti - o singură hotărâre fiind în sens contrar - constituită din hotărâri definitive care nu evidenţiază divergenţe, ci, dimpotrivă, reflectă aceeaşi modalitate de identificare şi interpretare a normei legale aplicabile, în situaţii similare. O opinie singulară, ca variantă de interpretare izolată, nu poate susţine caracterul dificil al chestiunii de drept sau potenţialul textelor de lege de a genera practică neunitară.72. Din sesizarea formulată nu transpare vreo îndoială reală cu privire la posibilitatea de a aplica această jurisprudenţă, ci doar nevoia instanţei de trimitere de confirmare sau de infirmare a unei anumite modalităţi de stabilire a dispoziţiilor legale incidente în cauză, astfel că nu subzistă niciun fel de justificare în declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, rolul acestuia fiind de a preîntâmpina apariţia unei practici judiciare neunitare, şi nu de a tranşa în concret asupra aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de judecată.73. În acest context, se mai reţine şi că instanţa de trimitere nu a prezentat interpretările diferite ale cadrului legal şi nici obstacolele pe care le întâmpină în îndeplinirea obligaţiei ce îi revine de a identifica, interpreta şi aplica legea în soluţionarea litigiului cu care este învestită, din conţinutul sesizării rezultând că opiniile divergente sunt, de fapt, susţinerile formulate de părţile litigiului, situate pe poziţii procesuale antagonice, dar şi punctele de vedere diferite ale membrilor completului de judecată. 74. Prin urmare, întrucât nu se solicită instanţei supreme clarificarea unui text de lege şi nu se invocă nicio dificultate sau necorelare a dispoziţiilor a căror interpretare se cere, întrebarea adresată nu este susceptibilă a primi o interpretare in abstracto şi nici nu vizează o chestiune de drept punctuală, instanţa de trimitere urmărind în realitate o rezolvare a problemei privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii apelului, prin raportare la obiectul acţiunii şi natura juridică a actului atacat.75. Or, în absenţa unei reale dificultăţi a chestiunii de drept, prin întrebarea formulată se urmăreşte, practic, determinarea modalităţii de aplicare, în cauză, a dispoziţiilor legale procedurale, cu scopul de a se identifica soluţia care trebuie adoptată în concret, ceea ce conduce la concluzia că se tinde, în fapt, la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii apelului, iar nu la dezlegarea de principiu a unei chestiuni de drept care prezintă dificultate. 76. Însă, în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, instanţa supremă nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, impreciziunilor ori a lacunelor textelor legale a căror lămurire se solicită, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare (Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022).
    77. În cauză, împrejurările menţionate anterior nu sunt în măsură să determine a se considera că este îndeplinită cerinţa de admisibilitate referitoare la gradul ridicat de dificultate a chestiunii de drept invocate. 78. În ceea ce priveşte condiţia noutăţii, se reţine că este eronată aprecierea instanţei de trimitere, în sensul că noutatea derivă exclusiv din împrejurarea că asupra chestiunilor de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu ar fi statuat printr-o altă hotărâre şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare. 79. Stabilirea caracterului de noutate a unei problematici presupune în mod necesar verificarea jurisprudenţei recente a instanţelor judecătoreşti, jurisprudenţă din care să rezulte modalitatea diferită de interpretare a normei de drept. Altfel spus, noutatea se atenuează pe măsură ce se conturează o jurisprudenţă coerentă. 80. Aşadar, noutatea unei chestiuni de drept poate fi justificată atunci când se constată, în practica instanţelor de judecată, o dificultate a aplicării dispoziţiilor legale, de natură să creeze premisele apariţiei unei practici neunitare la nivel naţional, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 81. Or, în cazul de faţă, din jurisprudenţa transmisă de instanţele naţionale rezultă că nu există riscul apariţiei unei practici neunitare la acest moment pentru a se justifica intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.82. Pentru toate argumentele expuse, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, iar mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi valorificat, motiv pentru care, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Brăila - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 8.931/196/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 94 şi art. 466 din Codul de procedură civilă şi art. 9 alin. (9) din anexa nr. 2 „Procedura pentru soluţionarea alternativă a litigiilor prin impunerea unei soluţii în cadrul SAL-FIN“ la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN), cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile pronunţate de judecătorie, prin care se soluţionează o cerere privind anularea hotărârii pronunţate de SAL-FIN potrivit art. 9 din anexa nr. 2 la Regulamentul Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 4/2016, sunt sau nu supuse căii de atac a apelului.Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2023.
    VICEPREŞEDINTELE DELEGAT AL ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    GABRIELA ELENA BOGASIU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Lorena Repana    ------




    logo Blog